Dâre de lumină sub licăriri de stea
Ana PODARU

Iar a nins întreaga noapte, codrul pare trist și rece,
Nici o urmă pe zăpada așternută pe pământ,
Doar o dâră de lumină prin poiană parcă trece
Precum valul de căldură ce se lasă din cuvânt.

Crengile înțepenite parcă poartă-n ele teama
De a nu scăpa povara fulgilor strălucitoare...
Licărirea unei stele s-a gândit să treacă vama
Ca un fulger ce-a răpus mâna unei vrăjitoare.

Vin și razele de soare ca un stol de baionete
Aruncate dintr-un cerc de un ochi ce nu clipește
Și se-nfing în straiul alb împletind în jur paiete:
Vai!... de ce acest miraj dintr-o dată se topește?

Pași se-aud în depărtări scârțâind a iernii ușă,
Lupii singuratici fug fluturându-și blana-n vânt,
Iarna a-mbrăcat pădurea ca o falnică mănușă
Pe o mână uriașă sub mantaua unui sfânt...

Numai dâre de lumină risipite-n povârnișuri,
Peste tot și peste toate e-o lumină ce străluce,
Baba iarna cu o lampă agățată prin hățișuri
Cată urme prin omăt, ghiocei în brațe duce.