Punct de reper cultural-Mănăstirea Lainici

PUNCT DE REPER CULTURAL- Aşezarea monastirească Lainici-

Undeva, în defileul Jiului, la 25 km de oraşul Petroşani se află Mănăstirea Lainici cu hramul intrării în biserică a Maicii Domnului. Biserica veche a mănăstirii, construită la începutul secolului al XIX-lea, apare în lista monumentelor istorice ale Gorjului. Cândva, demult, drumurile erau inpracticabile, greu accesibile, până la construcţia drumului se urca pe drumul de piatră, de acolo şi numele de Lainici care în greaca veche înseamnă ,, de piatră,,. Iată că în zilele noastre această întindere monahală condusă de stareţul cărturar Pr. Arhimandrit Ioachim Pârvulescu devine punct de reper cultural prin găzduirea Banchetului, mai precis a Sesiunii de comunicări, prezentări de carte şi reviste, lecturi şi dezbateri, ediţia I-a-2017şi a II-a-2018 iar drumul se deschide larg odată cu porţile acestui paradis arhitectural. Se făcuse toamnă, aşteptam cu nerăbdare acest eveniment, venisem tocmai din Anglia să prezint volumul ,,Un ax infinit,, alături de colegii mei veniţi în anul Centenarului Marii Uniri din toate zonele ţării: Dobrogea, Modova, Oltenia, Bucovina şi Basarabia erau împreună la masa boierească a culturii româneşti. Defileul Jiului îşi dezbrăcase frunza, miroasea a toamnă, Jiul şerpuia pe marginea şoselei şi-n faţa mea se ridicau stânci înalte de piatră ce-mi şopteau: Bine-ai venit acasă! Era răcoare, prin fereastra autocarului priveam pădurea pregătită de întâmpinarea zăpezilor, locuisem 20 de ani prin părţile locului, frigul era crunt, dar frumuseţile locului erau divine indiferent de anotimp. Eram vrăjită, zâmbeam ca un copil ţintuindu-mi privirea-n fereastra aburită de buzele mele întredeschise... am şoptit ceva... ,,mai este un pic, după stânci,,şi-n faţa mea s-au ridicat zidurile de piatră ale Mănăstirii Lainici. Autobuzul a oprit chiar în faţa porţilor, am coborât şi mi-am înşfăcat bagajul repezindu-mi paşii spre porţile larg deschise. Walter, omul bun la toate, administratorul m-a recunoscut imediat şi m-a condus spre chiliile unde urma să fim cazaţi pentru trei zile. Acolo mi-am tras sufletul, dar nu înainte de a-mi îmbrăţişa colegii din curte... basarabeanca Lilia Manole mă privea cu drag alături de Maria Oprea şi ceilalţi colegi, eram bucuroasă că în sfârşit puteam să îmbrăţişez o soră de peste Prut şi pe Maria, apoi mi-am tras sufletul şi am plecat spre biserica ce adăposteşte Icoana Grabnic Ajutătoare a Maicii Domnului ce fusese adusă în 2006 pe 23 iulie la mănăstirea Lainici de la Muntele Athos, din mănăstirea Dohiariu, fiind o copie a Icoanei făcătoare de minuni „Gorgoepicuus”, „Grabnic Ascultătoarea”. Această Icoană a fost executată special pentru Mănăstirea Lainici și este a cincea copie care s-a făcut în ultimii 100 de ani din toată lumea. Înconjurată de crini albi, mă aştepta ca o mamă, am îngenuncheat spunând ,, Mulţumesc!,,... Eram bucuroasă că boala nu mă răpusese, că eram acolo, în faţa ei, că aveam din nou privilegiul să o vizitez. Au sosit pe rând toate personalităţile literaturii româneşti invitate la eveniment: Mihail Diaconescu, Rodica Lăzărescu, Mihai Barbu,Mihaela Albu, Gela Enea, Dumitru Toma, Daniela Varvara, Adrian Ţion, Iulian Chivu, Evelyne Croitoru, Iulian Cătălui, Elisabeta Bogătan, Nicoleta Crăete, Elena Marica,Petre Mihai, Andrei Caucar, Ion Highiduş, Tatian Miuţă, Mădălina Bărbulescu, Diandra David şi Părintele Ştefan de la Mănăstirea Sf. Mihail şi gavril din Pietroasa Mare- Lugoj, mare iubitor de cultură şi artă, şi bineînţeles Dumitru Velea, Fondatorul Revistei Banchetul, iniţiatorul Banchetului de la Lainici. Critici, poeţi, dramaturgi, prozatori, istorici, redactori de reviste sub aceeaşi cupolă cu arta prin prezenţa pictorului Petru Birău ce ne-a dat o altă viziune asupra luminii prin expunerea tablourilor la subsolul bisericii. Nu aş face nici un pas greşit spunând că erau prezente toate cele şapte arte, muzica dumnezeiască din biserici, glasul clopotului şi toaca s-au unit cu glasul naiului Monicăi Ţugulea din timpul dezbaterilor, Monica s-a prezentat în portul femeiesc momârlănesc cu ciupeagul, poalele, catrinţele, ştrinfii (ciorapii) şi cârpa (broboada sau chischineul).
Râurile de cusături măiestre curgeau pe mâneci în jos, brodate cu panglică de culoare neagră până la poale şi catrinţele brodate cu motive florale şi dantelă neagră, Ciobănaşul la nai şi Nu-i Lumina nicări au fost cântate în tandem cu poeziile recitate de poeţii invitaţi. Alături de ea s-au auzit glasurile tinerilor folkişti ce au prezentat poezia la nivel de cântec, Sergiu Pârvulescu şi Luminiţa Donisa au compus muzică la chitară pe versurile mele încântând auditoriul printre recitalurile de poezie ale Evelynei Croitoru, Elenei Marica sau ale marelui actor Cosmin Rădescu- directrul Teatrului Dramatic I.D. Sârbu, Petroşani. Printre acestea am ascultat comunicările şi dezbaterile despre Sinele unitar al Românilor; Cult şi Cultură şi Dumitru Stăniloae, Teolog european al ortodoxiei şi prezentări de carte şi reviste; Bucureştii în vâltoarea Primului Război Mondial, de Corneliu Radeş; Cronogra eminescian, de N. Georgescu; Până mai sus de păsări, de Lilia Manole; Zarea din somn, de Dumitru Toma; Sânge de sub tălpile mele, de Andrei Caucar; Romanul capodoperă Sacrificiul, epopee a naţiunii române, de Mihail Diaconescu; Heterogene, de Iulian Chivu, De la Cercetarea etnografică afectivă la expresia artistică, de Petru-Ilie Birău; Lodebar, de Daniela Varvara; Oameni şi grauri, de Mihai Popa; Poezia Răzbiului de Reîntregire a Neamului Şi a Marii Uniri, de Marin Iancu;Ţara dinozaurilor pitici, de Mihai Barbu; Călătorie spre Babilon, de Dumitru Velea; şi Revistele Prosaeculum, Rodica Lăzărescu, Carmina balcanica şi Anthilete, Mihaela Albu. Aceste dezbateri s-au contopit cu măiestruoasele cuvinte ale cărturarului Ioachim Pârvulescu ce ne-a prezentat istoria întregii aşezări monahale explicând cu date exacte perioada zidirii fiecărui lăcaş, anul picturilor şi semnificaţia lor în timp ce din raclă ne priveau moaștele sfântului Cuvios Irodion Ionescu, duhovnicul sfântului Calinic “Luceafărul de la Lainici”, cum a fost supranumit descoperit abia după 109 ani sub zidurile Mănăstirii, pe 10 aprilie 2009. În timp ce poezia , istoria literară şi religioasă răsuna, călugării pregăteau masa pelerinilor, nimeni nu pleacă de la masa lor neîndestulat. O masă bogată din tot felul de preparate de post cu ciuperci adunate din munte, cu deserturi din dulceţuri din fructe de pădure preparate de ei, cu păstrăv crescut în păstrăvăria lor. Ce gospodărie, totul pentru omul ce poposeşte şi se aşează la masa lor. Dar nu doar de hrana trupului erau preocupaţi ci de hrana spirituală, pelerinii aşteptând un semn şi o binecuvântare de la preoţii locului pentru durerile lor sufleteşti şi trupeşti. Părintele stareţ, om cu har divin a apărut în spatele meu când am poposit la masa de lângă poartă unde se aflau leacurile mănăstireşti, abia apucasem să le privesc, doream un borcan de miere de rapiţă ce mă putea ajuta în lupta cu cancerul, s-a apropiat de mine şi a cerut măicuţei o plasă în care a îndesat tot ce a crezut că mă poate ajuta, miere, suc de cătină pentru creşterea imunităţii, gem de afine fără zahăr şi tămâia cerută de mine. Nu s-a oprit aici, m-a chemat în chilia lui să vorbim despre boala mea şi mi-a oferit Coenzima Q10 alături de un articol despre oameni vindecaţi de cancer, aşa-şi petrece stareţul mănăstirii Lainici zilele, cu inima deschisă fiecărui trecător, încercând să le rezolve problemele, un om dedicat trup şi suflet umanităţii şi spiritualităţii. M-am despărţit cu greu de acel loc având întipărită în minte icoana Maicii Domnului în faţa căruia se roagă un pustnic. Ioachim Pârvulescu. Acelui punct de reper spiritual-cultural să ne alăturăm întreaga naţie românească, cultura şi religia sunt forţa ce pot scutura Grădina Maicii Domnului de molima sărăciei sufleteşti.

Sculptură în piatră
Ana PODARU

Acolo-n munte e-un pridvor sculptat în lemn de fag,
pe el e pustnicul bătrân pictând cu ochii-n zare
din griul vieţii pământeşti o pată de culoare...
sub el e focul sângeriu... din el miros de mag.

În jur copacii stau pitiţi, se-ascund de vânt, furtună,
de-a nu-şi scăpa din frunza lor sau cetina cu brumă,
tabloul după el pictat de-a nu cădea în humă:
Nu vă clintiţi! Tablou de rai... doresc încet să spună.

Din zborul ei, o păsărea... se-opreşte la fântână,
din ciutură un pelerin îi dea să bea cu cana...
Măicuţa Sfântă-n urma lui n-a cunoscut dojana,
le spune: Beţi, voi trecători! străngând o cruce-n mână.

Frumos e muntele Parâng şi-n defileu e rece,
la Lainici vin pe rând sărmani să-şi depene durerea,
în urma lor un stareţ blând le numără căderea
de rugăciuni şi post pătruns, aşa timpu-şi petrece.

Şoptesc adesea heruvimi când bate-n taină toaca,
nu-i zi, nici noapte pentru ei, adună flori din glastre,
le duc apoi încet la cer cu aripi mari, măiastre,
se-ntorc apoi la pelerini tot ocolind zătoaca.

E viu acolo Dumnezeu, prezent în toate cele,
ba-i îmbrăcat în cerşetor, ba poartă-un sceptru-n mână,
îl poţi vedea adeseori într-un ilic de lână
lângă fântână, gânditor... biruitor de rele.
Ana PODARU