Nu e pe lumea asta durere mai amară

Cu ce-a greșit măicuța ce pruncul 'și-l îngroapă? 
Nu e pe lumea asta durere mai amară, 
Nu-i mare mai sărată ca lacrima pe pleoapă 
Sfârșită de putere pe lumânări de ceară. 

N-a fost lăsat de zei să fie tocmai invers? 
Nu-i drept să rupă cizma plângând prin cimitire 
Genunchii roși de tină morman de flori au șters 
Ce-a mai rămas din ea?... nimic, e doar iubire. 

Încet numără cruci și cade peste una 
I-a picurat din iriși o lacrimă fierbinte 
Peste mormântul trist ,jelește ca nebuna 
Se roagă-ncet la sfinți cu setea din cuvinte. 

Ce-a mai rămas din mama ce-și legăna odorul, 
Ce-a mai rămas din chipu-i care zâmbea odată, 
Pe față numai riduri ,căci a secat izvorul... 
S-a-ntors pământul invers , de-i lumea blestemată? 

Nu are somn sărmana, cu bruma peste păru-i 
Desculță prin noroaie, bate cărări în noapte 
Aude-un glas de înger și-ngân-un cânt în gându-i 
Răspund pe rând stihii cu urlete pe șoapte.( Ana Podaru)