Doar eu și gândul meu de negură atins
În pânza de păianjeni fără să vreau m-am prins
Lângă un fluturaș care nevrând ...s-a stins.
Am încercat zadarnic să-i reclădesc aripa
Ce încă -mi lumina privirea de culoare
M-am zvârcolit în lacrimi tot blestemându-i clipa
Acelui țesător de lațuri prinse-n floare.
Dar n-am putut să sfarâm fuiorul de mătase
Și mâinile-amândouă legate-au fost de fir
Doi ochi ce stau la pândă m-au săgetat în oase
Dorind să-mi dau suflarea,-mi întinseră- un potir.
Un iz de mătrăgună amestecată-n miere
Cu douăsprezece feluri de poame otrăvite ,
Am luat o-nghiţitură simțind un gust de fiere
Și pleapele-mi de plumb căzut-au adormite.
Trezit după o clipă de urletele morții
Cu aripa de fluture fusesem înzestrat
Și m-am desprins cu sete din lațurile sorții
Ghidat fiind de-un înger cu nimbul colorat.
Iar cealaltă aripă mi-o-ntinse cu blândețe
Când pânza de păianjeni a dispărut subit
Și am zburat la stele cuprins de frumusețe
Privit de ochii goi ...dansând către zenit.(Ana Podaru)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu