Cu ochii tăi copile ai stăpânit furtuna,
Cu chipul tău spargi norii și tunetul îl seci,
Cu palma ta micuță care topește bruma
Ai semănat iubire în inimile reci.
Mi-e uneori rușine să-ți întâlnesc privirea
Când știu că-n lumea asta un zâmbet n-are preț
Aș vrea să-ți pun în suflet copile... nemurirea
Să-ți strălucească stele zâmbind în părul creț.
Ți-am măsurat și pasul ce-a străbătut cărarea
Și râsul l-am păstrat în clopot de cristal,
Iar jocul cu nisipul l-am ferecat în marea
Din sufletul de mamă lovit de-al vieții val.
Mai rătăcesc în parcul cu-aleea desenată
În gând mi se-nfiripă năstrușnicul șotron
Mai port prin buzunare și creta colorată
Ce o păstrai în ghete, iar toamna în palton.
Aş vrea să-ţi mângâi faţa petalelor de maci
Şi să te vad copile cu fluturii dansând
Să stau cu teama-n suflet văzându-te-n copaci
Din coşul primăverii cireşe adunând.
(Ana Podaru).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu