Cele șapte arte
Ana Podaru

Apărați-vă iubirea ce vă strânge pieptu-n lanțuri,
șapte zile, șapte arte, șapte sentimente pure
au săpat în voi dureri și v-au curs prin șapte șanțuri,
lacrimile precum lava scursă-n vaduri de pădure.

Poezia apărati-o, nu mai terfeliți cuvântul,
ascultați ce spun poeții, versul, fie călăuză,
cu poeme din luceferi au sădit ades pământul,
cu semințele gândirii prin lumina cea difuză.

Dansului să-i dați călcâiul, inima ce joacă-n voi
precum fluturii pe flori, precum lebăda pe ape,
valsul, hora sau baletul toate s-au născut din noi,
pruncu-n pântec să danseze, talpa din sanda să crape.

Cântați fraților din versuri, puneți muzica pe strune
inima vă fie harpă, limba fie-vă vioară...
fericirea-i bob de cântec ce pe suflete se pune
și-nflorește de pe buze ca regina nopții-n seară.

Construiți frumoase case pentru oamenii sărmani,
așezați arhitectura cerului pe ziduri groase...
nu vă mai gândiți la aur, nu vă mai gândiți la bani,
ce clădiri impunătoare au făcut un pumn de oase.

Meșteri mari sculptați biserici sau ciopliti-ne altare,
faceți-ne cruci de piatră, să cădem în rugăciune,
modelați din lutul sfânt urme stinse pe cărare,
ascultați-vă strămoșii... glasul inimii vă spune.

Pictori mari pictați pe sticlă sau pe pânza norilor,
șevalet vă fie cerul, sângele pictând apusul,
lacrima de bucurie... esența culorilor...
curcubeul să coboare să vă toarcă veșnic fusul.

Scena vieții este plină de actori și crude măști,
dar actorul de pe scenă este singurul martir
care poartă-n el durerea și-o căciulă de năpăști
sub supliciul unui rol... bea otrava din potir.

Oamenii acestei lumi, născători a șapte arte,
așezați-vă pe rândul paginilor dintr-o de carte.