Astree-Fetița fluture

 Ana PODARU

La o margine de pădure, într-o căsuță, își duceau zilele o familie săracă, aveau o fetiță, erau atât de săraci încât nu aveau nici după ce bea apă. Trăiau din mila oamenilor din satul apropiat. Femeia era slabă de abia se mai ținea pe picioare, bărbatul ei într-o zi s-a hotărât să plece la vânătoare și nu s-a mai întors. Fusese atacat de un urs și i-au găsit oamenii locului rămășițele în inima pădurii. Fetița creștea și se făcea tot mai frumoasă, avea ochii albaștri ce-i străluceau ca stelele în noapte, părul era lung până la câlcâie, de culoarea spicelor de grâu, obrajii-i erau rumeni ca pâinea coaptă pe vatră, iar buzele-i păreau două petale de trandafir. Avea o singură rochiță cu volane, o primise de la fata popii din sat, așa-i spusese mama.Rochița era de mătase roșie cu flori mari, avea dantelă pe mâneci și la poale. Nu o îmbrăcase niciodată, o ținea într-o ladă veche alături de pălăria de mătase și pantofiorii de lac. Își dorea să le îmbrace la fel cum își dorea să danseze, dorea să fie dansatoare, era un vis pe care niciodată nu putea să-l îndeplinească pentru că fetița nu avea picioare. Așezată în grădină pe un pat de fân uscat își petrecea toată ziulica jucându-se cu fluturii ce o înconjurau. Într-o zi a venit la ușa lor Adele, fata popii, cu o cutie de culori și hârtie pentru desen și ia spus:

- Astree, chiar dacă nu ai picioare, poți să desenezi. Desenează tot ce vezi în jurul tău, așa o să uiți de suferința ta!... Fetița a început să deseneze fluturi, aripi mari de toate culorile își făceau apariția pe planșele ei în timp ce în jurul ei dansau fluturând din aripi zeci de fluturi. Nu o vizita nimeni, doar Adele mai venea din când în când să-i aducă daruri, în schimb era vizitată mereu de animalele pădurii, veverițele-și fluturau codițele prin pomii din jurul ei, vulpile-și făcuseră vizuini prin aropiere, iepurii țopăiau în jurul ei iar căprioarele-i aduceau flori în poală. Cerbii coborau din păduri să o vadă aducându-i în coarne flori. Păsări de toate felurile-i cântau dimineața și-i aduceau apă de izvor în cioc. Urșii-și aduceau puii din pădure să-i mângâie. Iubea animalele, erau prietenii ei, dar cel mai mult iubea fluturii. Într-o seară pe când aștepta să vină mama ei să o ducă în casă auzii un zgomot ciudat, mama ei nu a mai venit, căzuse de pe o scară când avea să coboare din pod unde urcase niște nuci și se lovise cu capul de o piatră. Murise pe loc iar ea rămăsese orfană. Noaptea aceea o petrecuse în grădină lângă animalele pădurii care au apărat-o de fiare, ea speriată, îngrijorată de dispariția mamei. În jurul ei erau mii de licurici ce încercau să-i lumineze fața, luna-și revărsa și ea lumina pe trupul ei ferind-o de întunericul pădurii.  A doua zi a venit Adele și a găsit-o pe mama ei căzută în dreptul podului. S-a Îndreptat către ea și i-a zis:

-Mama ta a murit, Astree, trebuie să te ducem la un orfelinat, tata o să-ți găsească un adăpost la o mânăstire de maici unde primesc fetițe singure. Nu te speria, acolo o să-ți fie bine, o să ai ce mânca și o să poți să desenezi. Astree s-a cuibărit în brațele ei și a început să plângă:

-Dar prietenii mei pot să vină cu mine?... ce voi face fără prietenii mei?...

-Nu, din păcate nu poți duce animalele acolo, nici nu este bine să-i scoți din pădure, nu vor supraviețui în captivitate.

După înmormântarea mamei, fetița a fost dusă la mânăstire. Acolo a primit cea mai luminoasă chilie, avea ferestre mari iar lumina soarelui îî mângăia pletele bălaie, dar ea devenea tot mai tristă, parcă nici desenele ei nu mai aveau aceleași culori, aripile fluturilor aveau nuanțe de gri, iar pe zi ce trece  Astree estompa culorile ajungând să deseneze numai fluturi albi și fluturi negri. Maicile o plimbau prin grădini cu flori colorate, unde zburdau fluturii ca să-i trezească iar pofta de a desena fluturi de toate culorile. Astree plângea și era dusă înapoi în cămăruța ei. Acolo-și găsea liniștea. Adormea cu gândul la fluturii ei din pădure, la prietenii ei pe care-i părăsise, visa că păsările-i cântă și ea dansează cu fluturii, mereu același vis. Doar în somn zâmbea, când dansa cu fluturii.

   Într-o dimineață a început să audă la fereastră același ciripit ce-l auzea în pădure, perdeaua, a zburat-o vântul și prin fereastră au început să apară prietenii ei. Iepurii țopăiau în jurul patului, puii de căprioară îî mângâiau pletele cu botul, vulpile și veverițele-și fluturau codițele pe lângă ea, licuricii-i dansau în palmă și mii de fluturi de toate culorile-și fluturau aripile peste ea. Astree s-a frecat la ochi crezând că este doar un vis, a închis ochii și când i-a deschis în mijlocul animalelor era un înger ce semâna cu ea, avea în brațe un cufăr vechi. Astree a recunoscut imediat cufărul cu hăinuțele ei. Îngerul îmbrăcat într-o rochie albă, luminoasă, cu aripile albe, desfăcute, s-a apropiat de patul ei și a desfăcut cufărul spunându-i:

-Astree, rochia aceasta a fost a bunicii tale, mama ta nu ți-a spus niciodată că a fost dansatoare ca să nu te facă să suferi, bunica ta își dorea o nepoțică care să îmbrace această rochie și să danseze cu fluturii. Îmbrac-o!... i-a poruncit îngerul.

-La ce folos s-o îmbrac dacă eu nu am picioare?...

-Ca să dansezi nu-ți trebuiesc neapărat picioare, ai nevoie de o muzică dumnezeiască, doar atât. Hai, îmbracă-te!

Astree a luat rochița de mătase roșie și a privit papucii de lac cu tristețe, nu credea că o să poată dansa, dintr-o dată un cântec s-a auzit din cer, glasurile îngerilor erau acompaniate de ciripitul sutelor de păsări ce priveau prin fereastră. Astree a început să zâmbească și să fredoneze melodia vrăjită de tot ce se petrecea în jurul ei. Dintr-o dată au începu să-i crească aripi, cele mai frumoase aripi, curcubeul coborâse pe aripile ei, toate frumusețile pământului erau desenate pe aripile ei strălucitoare. Astre și-a privit aripile și clipind din gene a început să le miște cu gingășie, parcă-i era frică să nu le rupă. Cu cât le flutura mai tare, cu atăt se îndepărta de pat, zbura, era fericită, își flutura aripile măiastre prin încăpere chicotind de fericire. Animalele și îngerii o priveau cu drag. Îngerul a zburat pe fereastră. Astree a prins curaj și a zburat după îngerul ce s-a oprit în grădina cu flori colorate. Astree zbura deasupra florilor, deodată mii de fluturi au început să zboare deasupra ei. Astree a intrat în mijlocul lor și dansul s-a pornit. Dansul fluturilor deasupra florilor părea rupt din rai. Astre a devenit fluture iar dansul ei se vede mereu, vara, în grădina cu flori. Dimineața măicuțele au intrat în chilia fetiței, au găsit fereastra deschisă, pe masă era un tablou cu scena dansului semnat -Astree.