Vise sumbre

Vise sumbre
Ana PODARU

Suntem ca două lame de cuţit
ce taie fără milă depărtarea!...
îşi spune muntele certând chemarea
unui ecou de val îndrăgostit
ce se lovea de ţărm neostenit.

Eu te sărut, te mângâi după ploaie
atunci când mă prefac în curcubeu
în jurul meu e-o aură de zeu
când stânca inimii subit se moaie
iar brazii pentru tine se îndoaie.

Tu, mare ce vuieşti de dorul meu
lovindu-te de maluri cu furie,
trimiţi spre cer cu mare bucurie
din apa ce mă lacrimă mereu
când plouă mângâieri de dumnezeu.

Ne-a despărţit deşertul şi câmpia,
trimit din miezul inimii un râu
prin stepe, dealuri, lanuri mari de grâu
o dragoste ce-atinge utopia...
doar cerul ne-ar putea apropia
şi ne-am uni sfidând mizantropia.

Ne consolează urmele de umbre,
aripi de vulturi peste mine curg
când peste tine pescărusi se scurg
ca două vise devenite sumbre.