Destin (DRAMĂ)

      Era-ntr-o dimineață posomorâtă,  la  fel  ca  sufletul  ei,  când Magdalena trezită  ca  de  fiecare  dată  când se  mijeau  zorile constată cu  stupoare ca  totul  se  învârte-n  jurul  ei,  cu  mâna  la  gură  și  încovoiată  aleargă  către toaleta din  fundul  curții  pentru a-și  golii  amarul întrebându-se :-Oare  iar  sunt  însărcinată?.....răspunsul a  venit  imediat datorită calculelor făcute după calendarul  femeiesc. În mod firesc  ar  fi  trebuit  să fie  fericită,  asa  cum  toate femeile sunt  când primesc  această veste,  dar  ea,   cu capul  în  mâini se  gândește cum  să-i spună soțului care  cu  siguranță va  primii  vestea  cu  furie.

     Ziua trece foarte  greu  ,parcă și  timpul este  împotriva  ei,  ploaia-și  revarsă stropii  cu  zgomotos peste acoperișul   de  carton al casei ,picuri mari încep să pătrundă prin tavanul găurit,  Magdalena se  apleacă și  așează o crăticioară să nu  se   strângă băltoaca în mijlocul casei, plânge cerul  ,  plânge și sufletul  ei,  cu  cât se   apropie  mai  tare amiaza teama-și pune    amprenta  peste  gingășia  ochilor ei  mari. Avea deja trei fete frumoase, lumina  ochilor  ei ,dar  una dintre ele murise la  frageda  vârstă de șase luni.  Această sarcină nu  poate  să-i umple  inima  de  bucurie, soțul  ei  și-a  dorit  mereu  băiat . Ziua  trece uimitor  de  repede  și Alexandru intră in  odaie    duhnind  a  alcool, Magdalena așează bucatele  pe  masă, asa  cum  o  face  de  fiecare  dată , tot  ce  este  mai  bun  pentru  soțul  ei, o  masă sărăcăcioasă dar  gătită cu  drag  pentru  copiii  ei . Dintr-un căuș de  fasole  făcuse o  ciorbă moldovenească și iahnie , era  o  bucătăreasă desăvârșită, o mămăligă mare galbenă ca  soarele aburind în largul mării trona în mijlocul  mesei. Mama-și  adună fetele cu  dragoste-n  suflet,  dar  ea   rămâne  în picioare mereu neobosită , e liniște, se  aud  doar zgomotele  lingurilor în farfurii, de  mult  nu  mai fusese  asa o  liniște,  doar  în sufletul  ei zbuciumat înca mai  plouă cu venin. …-Cum să fac  să-i  spun?....  această întrebare  nu-i  dădea  pace.

După plecarea  fetelor Magdalena  adună ce-a  mai  rămas pe   masă și se așează în fața unui  castron cu  ciorbă, își  ia inima-n  dinți  și-i  spune  soțului:

       -Sunt însărcinată!.... se așterne o  lungă tăcere în   care doar  privirea  tăioasă a soțului  mai urlă-n  gândul  ei , răspunsul atârna ca  securea  deasupra  capului ei aplecat…

       -Sper sa  fie  băiat,  altfel să nu-l  aduci  la  ușa mea!…..spuse Alexandru  și îndreptându-se către ea izbește cu  furie  cu  pumnul  în masă, farfuria cade ,se  sparge …ea se apleacă să strângă  cioburile  cu  lacrimile înnodate-n  barbă,  el… pleacă furibund către  birt.

   Magdalena rămâne îngândurată făcându-și retrospectiva vieții. Născută undeva într-un sat din  Moldova,  a  avut  noua  frați ,  sărăcia  a  dus-o către o familie  de doctori care  i-au  oferit posibilitatea  unui  trai  mai  ușor în schimbul muncii  ei  în  casă  printre  care  și îngrijirea copiilor  acestora, o  familie  frumoasă cu   o  casă mare   pe  care  o  îngrijea cu drag,  era  iubită pentru bunătatea  ei și  apreciată   pentru  munca depusă. Dar într-o  zi dragostea   a  pus  stăpânire  pe  inima  ei și s-a  căsătorit, și-a  dorit  o  viață frumoasă,  cu  copii frumoși  și o familie adevărată. Scurta  ei fericire  s-a  încheiat repede, a    locuit  o  perioadă în casa  socrilor  ei,  dar  acolo lucrurile  au  început  să  devină tensionate ,  era  frumoasă,  un  cumnat pusese ochii pe  ea  și o  hărțuia adesea. Ea necedănd avansurilor  acestuia a devenit   victima  intrigilor  și  răutăților. Alexandru a  devenit  dintr-un  om  bun,  un  om  iubitor  de  alcool  si  nepăsător.

-         Aș vrea  să ne  mutăm,  să  avem  și  noi  casa  noastră!...  ia  spus  Magdalena  într-o  zi.

-         Bine,  spuse  el, o  să  ne  facem  o  casă.

 Magdalena  a  crezut  că  în  sfârșit  viața  ei se  va  schimba în  bine, luaseră  un mic  teren pe  care  să-și construiască viitorul  cămin dar lucrurile  nu  au  decurs  după  pofta  inimii. După o bătaie  zdravănă ea face  un  accident vascular  și devine o  femeie fără puteri  pe  un  pat  de  spital. Acolo  cu  ultimele  puteri  luptă pentru  viața   ei luni  la  rând, dar  rezultatele  devin  tot  mai  slabe. Într-o  zi aude cum personalul  medical vorbește  la  căpătâiul ei:

   -E moartă, vă rog s-o  duceți la  morgă!

Simțea  cum  se  mișcă patul  rulant  cu  ea, îndreptându-se către camera  întunecată.  Dorea  să  strige,  să  se împotrivească ,  dar  nimeni  nu  o  auzea,  la  un  moment  dat o  voce se  aude  ca  o  eliberare.

        -Unde o duceți  pe  această doamnă?....

        -A decedat Domnule  Doctor !…..  au  răspuns cei  ce o  conduceau către acea  cameră înspăimântătoare.

          -Această doamnă nu  este  moartă ,  vă  rog  s-o  duceți  înapoi  în  salon!

       Magdalena  a  simțit  o  urare și ia revenit  inima  la  loc,  după  câteva  zile  și-a

revenit  în  simțiri,  dar  nu-și  simțea brațul și piciorul  stâng, o  tristețe  imensă îi  pătrunde  trupul,  dar o  forță nefirească o  face  să  nu  cedeze în  fața bolii.

     După  scurt  timp  a  revenit  în  sânul  familiei  care  în  loc  s-o  sprijine  au continuat răutățile  la   adresa  ei. Se  simțea inutilă,  lupta  cu  boala  cu  toată  ființa ei,  la  un  moment  dat  a  reușit  să  se ridice  ,  să  facă  primii ei  pași  noi  spre  o  nouă  viață,  avea  speranța  că  odată  mutată  la  căsuța ei lucrurile  se  vor  schimba.

     Nu s-a întâmplat  astfel, odată  începută construcția noii  ei  locuințe, lucrurile  nu   avansau,  s-a  hotărât să  pună  mâna  să o  construiască  singură. Dimineața pleca  către  acel  loc unde-și pusese  toate speranțele pentru  un  nou  început. Se sufleca  și începea să amestece lutul cu bălegarul  strâns de  pe urmele cailor,  niște paie,  apă și cu  o  forță venită din speranța unui  viitor  bun începea să frământe amestecul pentru  chirpici. O muncă grea  pentru  o  femeie abia ieșită din  spital, dar  motivația și  dorința de  a face   ca  lucrurile  să  capete  contur îi  dădeau  forță. Alexandru venea cu  materialele pentru  casă dar  mereu  clătinându-se din  cauza aburilor  alcoolului îi  spunea    cu un  zâmbet rânjit:

      -Muncește,  ție-ți trebuie  o  casă!....  și  se  făcea  nevăzut…..

     Timpul  a  trecut si  casa  începea  să se  contureze.  Între  timp s-a  născut  și  prima  fetița care  a  decedat  la  scurt  timp după  nașterea  sa lăsând urme  adânci în sufletul Magdalenei.

Într-un final tânăra femeie se   mută  în locuința construită cu propriile mâini. Viața și-a urmat cursul și  primele  vlăstare  au apărut în sânul familiei .Două fete ca  două flori,  crescute cu blândețe și dăruire  de mama care încerca mereu să  suplinească și lipsa dragostei tatălui care suferind de  epilepsie își îneca amarul în alcool. Nu ar  fi  fost  un astfel  de soț și  tată dar boala îi adusese multe neămpliniri profesionale .  Adeseori  căzuse cuprins  de spasmele violente   ale  bolii chiar  în  timpul  serviciului, iar  cei  din  jurul  lui au catalogat criza epileptică  ca  pe  o manifestare a unui  om beat. Acest lucru  l-a   adâncit  într-o  frustrare  personală și  și-a găsit refugiul în chingile lui  Bacchus.

  Magdalena încă se  gândea la trecutul ei, adună cioburile farfuriei sparte și  spuse:

.-Sper că de  astă dată voi face  un  băiat!…..după care  cu  lacrimi în ochi se  ghemuii în pat și  adormii printre sughițuri. Cele nouă  luni  au  trecut greu,  ea  muncind ,,cot  la  cot ,, cu  soțul  ei pentru a satisface  nevoile  familiei . Ziua cea  mare a sosit, durerile au   îngenuncheat-o ,  urlând de  durere cere ajutor Iustinei ,fata cea  mare, care într-un  suflet   alergă la   o  vecină și împreună cu aceasta    anunță   ambulanța. Ajunsă în spital travaliul a  durat  câteva  ore ,timp  în  care soțul  ei  nu  a  dat  nici  un  semn  de  viața neinteresat  fiind  de  soarta ei. Într-un târziu  în brațele   ei este  așezat un copil, asistenta  o privește cu  gingășie  și-i spune:

-         Aveți o  fetiță superbă!.....

Cu inima plină de  tristețe Magdalena-și strânse  cu  drag fetița  la  piept ,  o  sărută pe frunte  și-i spuse:

- Chiar  dacă trebuia  să  fi  băiat ,  eu  tot te  iubesc, o  să trecem  noi  și  peste  asta…  te  vei  numi Ana și o așeză la sânul  ei . Acel ghemotoc de  carne trase cu  putere  din  seva  groasă și  hrănitoare a sânului mamei. Un copil  minunat, la  fel  ca  fetele pe care  le  avea  acasă. După timpul  acordat alăptării asistenta-i  luă copilul  de la  sân  ,iar  ea  rămase  cu  mâinile  goale  și se ghemuii în patul  rece  de  spital cu  gândul  la  soțul ei  pe  care-l  aștepta neștiind  cum  va  reacționa  la  aflarea  veștii. Noaptea și-a tras cortina peste   sufletul  ei obosit, iar  somnul   a  venit,  dar  nu  a  poposit pe  genele  ei umede scăldate-n  lacrimi. În salon mai  erau patru doamne care dormeau adânc. Dimineața a  venit cu  lumina-i  blândă la  fereastra spitalului ,  iar  soarele-și  revărsa   razele fierbinți  printre  perdele, dar  ea cu  capul  cufundat  în  pernă ofta necontenit. Lumea începe  să  se  perinde pe  la  paturile   colegelor  de salon,  cu  flori  în  mâini,  cu  zâmbetele  largi  pe  față primind  cu  bucurie  noii  membrii ai  familiilor lor, vorbele  lor  tăiau în  carne  vie în mintea  ei  zbuciumată, la   un  moment  dat tresare  la     auzul  unei  discuții:

      -Te iubesc draga  mea,  mi-ai  dăruit  cel  mai  frumos  copil,  ești cea  mai  minunată femeie….sunt  fericit. Un  tânăr se  apleacă să-și sărute  soția cu  drag cu  un  trandafir în mână. O  scenă firească derulată în fața ochilor  ei. ….-Ce  frumos ,își spuse  ea-n  gând  și lacrimile-i inundă  din  nou  frumosul chip întunecat de  griji.

    A sosit și  clipa când  o  voce  cunoscută strigă în curtea spitalului  numele  ei  . Se  apropie  de fereastră  și-l  vede pe  Alexandru clătinându-se cu un  buchet  de  flori  în mâini,  deschide  cu  inima  strânsă fereastra  și-l   aude  răcnind  la  ea:

-         Ce este.....  tot  o  curvă?.....

-         Avem o  fetiță! ….spuse  ea  cu  o  voce  gâtuită….. Florile alunecă din  mâinile  soțului  ei  și împleticindu-se-i  șoptește :

-         Să nu vă prind la ușa  mea,  nu  ai  ce  căuta cu  ea  acasă! …și pleacă ucigându-i și  ultima  rază de speranță.

       Magdalena închide  fereastra odată  cu speranța care-i  mai  rămăsese în însângeratul    ei suflet, cerul   s-a  năruit  încă o dată peste ea, ploaia nu contenește să rupă norii  peste gândurile  ei . Privește  pierdută cum  picăturile  reci lovesc în geam cu  violență, vântul  rupe  crengile plopului  din  curtea  maternității și le înșiră pe  aleea plină de  frunze moarte .  O imagine de  coșmar amestecată cu trăirile  ei . O voce  se  aude din capătul  coridorului :

-Mamele  la   alăptat!......  repejor că  plâng copilașii. Magdalena tresară ,își pune  halatul  de  spital  și pornește  către  sala  de  alăptat. Un val  de  căldură-i pătrunde  trupul slăbit ,  totul  începe  să  se  învârtă-n jurul  ei, se  prăbușește….

-Magda,  Magda!….veniți că  o mămică  a  leșinat,  strigă o  colegă  de  salon…repede,  vă  rog!…… O asistentă o  ridică  și  o  așează  în  pat.

- Ce  s-a  întâmplat Măgduța?...o  întreabă punându-i  o  compresă  rece  pe  față…

-Nimic,  aș dori   s-o  văd  pe Ana,  vreau  să  merg  la     alăptat,  vă  rog  să mă  ajutați!....spuse  Magdalena adunându-și ultimele  puteri.

-Sigur,  țineți-vă de  brațul  meu.

O voce de copil plânge,  glasul  lui  răsună-n mintea  Magdalenei.

-Sigur  e  Ana  mea,  să  ne  grăbim  …..vreau  s-o   alăptez.

     În sfârșit   cele  două  femei  ajung  la salonul  de  nou  născuți,  doar  Ana mai era în pătuțul  ei ,  plângea….  Magdalena-și  întinde  brațele  goale  și-și  primește cu  dragoste  copila  la  piept.  Ana  tace  și caută  cu  gurița sânul hrănitor  al  mamei. Cu  poftă suge  seva groasă dăruită  de trupul   firav  al  mamei  ei  ,care  răsuflă  ușurată.  O lacrimă cade  din  ochii Magdalenei pe fața  gingașă  a fetiței care  tresare și  se  cuibărește  mai  adânc la  sânul ei.

- Ce frumoasă  ești, păcat   că  tatăl  tău  nu te  vrea,  ce-o să  mă  fac  cu  tine?.....unde  o să  mergem?.....de  ce  trebuie  să  ai  această   soartă?.....Aceste întrebări nu-i  dădeau  pace, în ochii  ei tulburi se conturau gândurile triste   amestecându-se  cu sentimentul de  dragoste  revărsat  asupra  micuței . Ana  dormea  sătulă  mustăcind în  brațele  mamei.

Le zâmbea-n  somn îngerilor.    Noaptea  a  trecut  încet,  Magdalena    neputând  să adoarmă până la mijirea  zorilor. Dimineața a venit aducând  cu  ea  aceeași  stare  de   spirit . După micul dejun   la  care  a  participat  îmbucând câteva  bucățele de  pâine fără  poftă,  una  dintre  doamnele internate  în  salonul alăturat, care  întâmplător a  fost prezentă la tot  ce    s-a întâmplat îi  spune    :

-Ști?...copilul  meu  a  murit  la  naștere,  știu  că soțul  tău  nu-și dorește acest  copil,  dacă vrei  eu aș  vrea   să-i  fiu  mamă,  promit  s-o  iubesc   și  să-i fiu  un  părinte bun.  Am vorbit  cu  soțul  meu  și  a  fost de  acord,  el   m-a încurajat  să  te  întreb.

Magdalena nu  a  putut  să  scoată  nici  un  cuvânt   la   auzul  acestor  vorbe, s-a  întors  cu  fața  la  perete  și  pentru  o clipă a  simțit  că-i  alunecă  podeaua  de sub  picioare, parca-i venea  să  intre-n  pământ ,  se  simțea neputincioasă .

-Vă rog frumos  să nu  vorbim  acum  despre  asta,  este   greu  să  mă gândesc la  acest lucru.

-  Sigur!...  răspunse doamna  cea  drăguță…  dar  vă  rog să luați  în considerare  oferta  noastră în cazul  în  care  doriți  s-o dați  spre adopție.

-Vă mulțumesc ! …. dar  sper  să  nu  mă  despart  niciodată  de  copilul meu.

Zilele  au trecut  repede  și  Magdalena ieșii  pe  ușa maternității cu  fetița în brațe, nimeni nu   o  aștepta  la poarta spitalului. Cu  ultimii  bănuți plătește biletul  la  autobuz și cu  inima-n  dinți se  îndreaptă   către  casă .

 –Fie, ce-o  fii,  spuse  ea  către fetiță, o  să  ne  descurcăm noi.

Drumul  către  casă  părea  că    se scurtase,  parcă    dorea  să  nu  se mai  termine,  dar  satul   își  deschise  larg  porțile primind o  nouă viață printre oamenii  locului .Ajunsă  la poartă,  nimeni, așeză copila pe  sacoșa pe  marginea  șanțului  și sării  gardul , descuie  poarta   și pătrunse  în  locuința construită de  propriile  ei  mâini. -Unde  or  fii copiii?....  se  întrebă  îngrijorată.  O  vecină  care     a  văzut-o  venind   se îndreaptă  către  casa  ei  cu  vești  .

-Magda,  bine  ai  venit acasă, să-ți trăiască fetița ….  să  ști  că  copiii  au  plecat  în  sat, sunt la  bunica  lor, nu-ți face griji.

-Mulțumesc ! ….  eram îngrijorată,  ști ceva  de  soțul  meu?

-E la bufet   cu  nașu , nu   prea  l-am  văzut  pe acasă, am  auzit  că-i tare  supărat  că  nu i-ai făcut  băiat,  dar   ce fetiță frumoasă  ai. Mă  duc  , că am  ceva  treabă-n  grădină…. și se facu nevăzută.

Magdalena se așeză  pe  salteaua  de  paie  și-și alăptă copila. Fetele  năvăliră pe  poartă chicotind vesele.

-Mămică,  ai  venit  acasă?...  ea  e  sora  noastră?...    cum  o  cheamă?

- O  cheamă  Ana  și  e  surioara  voastră…  apoi se   aplecă  și-și  îmbrățișă cu  drag fetele.

-Mi-a  fost  dor  de  voi….  spuse  cu  tandrețe  și  le rugă  să stea  în  preajma  Anei  pentru  a  le  pregătii  ceva   de-ale  gurii.

     Într-un târziu Alexandru intră-n casă cu  o  sticlă de   băutură-ntr-o  mână și cu  o  privire plină de  ură-i  spune  Magdalenei:

-Ți-am spus  să nu  vi  cu  ea  acasă,  nu mai  aveam  nevoie  de  încă  o  curva,  aveam  două  și cu  tine  trei….n-ai înțeles?....  niciodată nu   o  voi  considera  copilul  meu,  n-o  iubesc,  pleacă  cu  ea de  aici. Și cu furie izbește cu  piciorul in  tăblia  patului.

- Dar uite  ce  frumoasă  este,  e  copilul  nostru, trebuie  să  o  iubești  la fel  ca  pe  celelalte,  când  o să  vrea  Dumnezeu  o  să  avem  și un băiat….spuse femeia lăcrimând.

-Niciodată auzi?....  niciodată, pentru  mine  nu  există ,spuse Alexandru după ce bea cu sete   din  sticla cu  rachiu, iar  cu  mâna  stângă strânsă-n  pumn sparge oglinda  de  lângă ușă.  Magdalena  tresare  șsi  se  retrage  cu  copila-n  brațe  în  fundul chilerului  speriată .El    o  privește  amenințător  și părăsește încăperea înjurând printre  dinți:

-Dumnezeii  mamii  voastre,  vă omor pe toți!....și pleacă din  nou  către  birt.

Magdalena rămâne tristă și golită de energie ,se  ghemuiește-ntr-un   colț pe  patul din capătul chilerului,  o  cămăruță unde  dormeau cele două fete, frigul o  pătrunde și trage  cu  o  mână cerga groasă peste  picioare,închide  ochii și încearcă să  adoarmă.

 Între  timp  fetele  smotoceau  un  pisoi la  gura  sobei  răzând zgomotos. Ana dormea  în pătuțul  ei  improvizat  aproape  de mama  ei înveșmântată în pelincile dăruite de  colegele de  salon  și de  doamna care  a   dorit  s-o înfieze, un bârneț era înfășurat în jurul ei cu  grijă protejându-i trupul firav. Așa se înveșmântau copiii în acele  vremuri.  Se  spunea  că pruncii se  sperie de umbra  mânuțelor și de  aceea  copiii  erau strânși într-o  păturică și  legați cu  un  bârneț,  somnul  lor  devenea liniștit ,   erau  ca  fluturii-n  crisalide.

      Patru ani  a  trecut la  fel  de triști fără  ca  Alexandru să privească cu  dragoste către  fiica  lui, Magdalena rămase din  nou  însărcinată, același clișeu se  derulează în  căsuța de  chirpici de la  marginea  satului. Dar  speranța că  de  data  asta  îi va  împlinii dorința soțului nu  o  părăsise . La  aceeași  maternitate Magdalena dă naștere unui  băiețel frumos, plin  de  energie și  cu  trăsături asemănătoare tatălui.În sfârșit tânăra mamă răsuflă ușurată cu  gândul la soțul  ei care cu  siguranță de  această  dată va  fi fericit.

A doua zi la  aceeași fereastră apare Alexandru strigând din  răsputeri:

-Sper că ai  făcut  băiat!

-Da,  răspunse Magdalena fericită, e  băiețel. Cum o  să-i punem  numele?

-Dinu,  așa  o  să-l cheme și țopăind într-un picior trage  o  dușcă din  sticla de  votcă. Apoi  pleacă pe  aleea plină de  frunze aurii lăsate –n drum  de vântul toamnei târzii.

Magdalena –i  urmărește pașii privind prin  perdeaua găurită a   salonului de  spital, gândul  ei zboară undeva  în  vremurile trecute când în  același salon trăia momente pline  de  amărăciune .  Acum un  bob  de  credință  și speranță a renăscut în sufletul ei zdrențuit de trăirile anterioare. O asistentă îi aduce  băiețelul la  pat.

-Puteți  să-l  alăptați în  salon,  revin  peste  treizeci de  minute  să-l duc în  pătuțul lui, e  un  băiețel superb.

-Vă mulțumesc!... spuse  Magdalena zâmbind,  el este  speranța  mea. 

După câteva zile  în  zorii  zilei Alexandru   așteaptă emoționat la  poarta  maternității să-și ia  noul membru  al  familiei  acasă. Magdalena apare   veselă cu  Dinu  în  brațe.

-Uite-l  pe  Dinuțul tău,  ai așteptat  mulți ani  să  se  nască.

-Feciorașul  lui tata…. zise  Alexandru  cu lacrimi  în  ochi…  el  e  crocodilul  lui  tata…..  și –l  primește-n  brațe fericit.

  Acasă fetele așteptau cu bucurie  să vină  mama  cu  frățiorul  lor . Multă  emoție în  micuța casă de  la  capătul  cătunului. După nori soarele dădea o nuanță luminoasă către  un  nou  început. Fericirea  se  citea-n  ochii  celor  trei  fete. Poarta  se  deschide  și micul  prinț pătrunde-n  locuința de  chirpici, veselie  mare  în sufletul tuturor.Fetele exclamă  în cor.

-A  venit  Dinu, a  venit  Dinu…..  și  sar  în brațele  mamei să-l să-l sărute  pe  frățiorul lor.

-Ușor  mamă ,că mă  dărâmați,  spuse  Magdalena zâmbind și-și îmbrățișează cu  drag  fetele.

            Negura  serii își așterne cortina peste sătucul de  la  marginea Bacăului, ca-ntr-un  tablou bacovian nici o  stea nu se  zărește, oare  unde  s-au  ascuns?....  prevestesc o  nouă  etapă a vieții Magdalenei?...  sau e  doar  o seară obișnuită de toamnă...  și natura dorește  răspuns  la  aceste  întrebări.

Magdalena gătește cina,  un  os  afumat ,  câteva legume și trântește o  gustoasă ciorbă moldovenească acrită cu  borș, acel borș  acrit cu  frunze  din  vișinul din curte și nelipsita  bătaie cu  făcălețul peste fundul fetelor …  așa,  ca  să  se  acrească  mai  repede. Ce  bunătate,  fetele mănâncă cu  poftă golind castroanele repejor,  ca  de obicei  Magdalena rămâne neașezată asigurându-se că toată  lumea  s-a  săturat , apoi  mănâncă și  ea  un  blid  de  ciorbă liniștită după  mult   timp. Alexandru cântă un cântec  vechi cu  nelipsita  sticlă lângă  el , e  liniștit  și mulțumit. Fetele  pleacă  la  culcare  în micuțul  chiler unde încă mai  ardea rumegușul în  sobă. Dinu plânge căutând nerăbdător sânul  mamei.

-Dă-i  să  sugă,  nu  suport  să-l  aud  cum  urlă, spune  Alexandru vizibil  iritat .

Magdalena pregătește biberonul  cu  ceai  și –l hrănește pe  micuțul Dinu. Seara se  încheie liniștită, toată  lumea  adoarme.

Timpul  trece repede,  Dinu  crește și  devine  un  copil  isteț , era sufletul  casei, ștrengarul  inventa povești năzdrăvane ținând în  fața sobei toată  familia seri la rând, toată  lumea-l  iubea,  era  crocodilul  tatei. Adesea se  enerva  pe surorile  lui  și  le  alerga  prin  curte , iar  unele  veri  le  petrecea  la  bunici  într-un  sat  îndepărtat unde-i  plăcea  să  se  joace  cu verișorii  lui de-a  soldații. Cele  trei  surori îl iubeau nespus, el  era  mezinul,  uneori  tatăl  le  aducea  de la  bufet halviță , Dinu  cu  farmecul  lui știa  cum  să  obțină  și  partea  surorilor lui.

     Într-o dimineață Magdalena pregătește hăinuțele Cristinei,  fetița mijlocie  și pleacă spre soacra  ei  pentru  a  o  ajuta  la  treburile  casei. Ce  dimineața….  Soarele  parcă  refuză să răsară printre norii  negrii  prevestitori de  ploaie  rece , dar  razele câștigă bătălia și alungă norii grei dând cerului  o  culoare  roșiatică. Cristina țopăie bucuroasă în jurul ei, o  iubea  pe   mamaia,  asa-i  spunea. Adora   papara făcută de  ea  din  făină de  mălai pripită amestecată cu  iaurt,  o  bunătate.Ajung la mijlocul  satului unde  Cristina strigă la  poartă :

-Mamaie,  mamaie…  am  venit   la  tine  să  ne   jucăm. Bunica  deschide  poarta și le   primește bucuroasă în curte.

- Săru'-mâna mamă !..spuse  Magdalena , am  venit  să  te  ajutăm în gospodărie.

-O  ,  ce  bine….  vă   așteptam să tăiem  niște găini .Avea bunica-n  bătătură  tot  felul  de  păsări: rațe, gâște,   curcani, pui, găini, boboci de rațe zburdau prin  toată curtea. Se  așează Magdalena pe  un  scăunel  și  desface  un  coș cu știuleți de porumb pentru  animale. Apoi îi dă  o parte din boabe Cristinei să  le  împrăștie păsărilor.

-Pui,  pui,pui…  strigă  fetița voioasă dând de mâncare orătăniilor care  se strecurau printre  picioarele  ei . Un boboc  de  rața se opintește  și se   rostogolește căzând în șanțul cu  apă. Cristina  îl scoate   și-l șterge  cu  rochița  ei ,apoi  îl  sărută strângându-l la  piept.

-Ce  prostuț  ești,  spuse  ea,  dacă nu  eram  aici  ce  făceai?...  și-l  așează într-un lighean departe  de  celelalte  păsări. 

-Să  stai  aici,  e  cald,  o  să  te  usuci,  apoi  ne  jucam…și    se  îndreaptă către o  legătură  de  araci proaspăt făcuți pentru  vie. Alege  un arac potrivit  înălțimii ei și  se joacă de-a  calul  prin  curte

Între  timp bunica  pusese pe  plită un  ceaun  cu  apă  să  fiarbă pentru  opăritul găinilor.  Magdalena ia  gălețile  și  pleacă  la fântână să  aducă  apă .Dă  drumul  găleții legate de  capătul  lanțului  în fântână și  învârte de roată repede,  premeditând  parcă nenorocirea  ce-o  să  se   întâmple.Bunica  ia ceaunul cu  apă  clocotită și o  așează în curte fără să  se  asigure că  fetița era  în  preajmă,  apoi  pleacă  să  caute  securea  să  taie  gâtul  păsărilor pregătite  pentru  sacrificare.Cristina țopăie cu  aracul între  picioare  prin   toată  curtea:

-Diiiiiii  căluț, diii  căluț…..  și  cade-n  ceaunul  cu apă clocotită țipând de  durere.

Magdalena aude  urletele  copilei  ,  aruncă  gălețile  din  mână  și  fuge  disperată  către  ea.

-Doamne,  ce  s-a întâmplat,  ce ai  pățit?...  Cristina urlă de  durere  și  leșină-n brațele mamei.

-Ajutor….. să  mă  ajute  cineva !.... strigă  Magdalena  cu  inima zbătându-i-se  cu  putere în piept .Bunica fuge  și  ea  speriată  către  ele.

- Fugi  în  sat, cheamă salvarea, Cristina s-a  opărit , fă  ceva, nu  te  uita  la  mine…..Cristina-și  revine-n  simțiri și  geme de  durere în brațele  mamei.

-Te  doare?...  nu  te  mișca,  o  să-ți  scot  pantalonașii să  văd ce-ai  pățit .Cu  lacrimile  potop  pe  obrazul  ei, dezbracă fetița  și încearcă să o  liniștească.

-Nu  mai  plânge,  te  ducem la  spital,  să nu  te miști. Între  timp bunica  cheamă  salvarea  dând un telefon  din  vecini.

Se-ntunecă din nou cerul  și  ploua  mărunt , stropii reci se contopesc  cu  lacrimile  fierbinți  ale  Magdalenei.Timpul  parcă  se  oprește-n  loc atent la  durerea  mamei. Fetița leșină din  nou  din  cauza  durerii.Un zgomot  de  sirenă  se  aude- n sat. Vine  salvarea, oprește la  poartă  și  două  cadre  medicale preiau fetița din  brațele mamei.

-Vă  rog  ,  lăsați-mă să  stau  lângă ea  până la  spital, vă  rog  salvați-o.

-Bine  urcați  repede  lângă targă, liniștiți-vă,  o  să  fie  bine. Cristina  începe  iar  să  plângă  cu  ochii  atințiți  asupra  mamei ei,  doar  ea  putea  să-i  aline  durerea .

Salvarea  ajunge  repede  la  spital,  fetița ajunge  repede la  terapie  intensivă, Magdalena așteaptă  vești  pe  hol  în fața  ușii. Palidă  ,  flămândă și  sfârșită de  puteri se  roagă cerului  pentru  fetița  ei. Alexandru apare   furios mirosind  a   alcool.Se  apropie  cu  pumnii  strânși de  soția  lui  și-i  șoptește  printre  dinți.

-Ți-am  spus  să  ai  grijă  de  fete,  și-i trage  o  palmă  peste  fața  plânsă,   Magdalena-și acoperă  fața  cu  palmele,  iar  el  Continuă  să  o  amenințe .

-Ajungem  noi  acasă,  te calc  în  picioare curvo, unde  erai  când a căzut Cristina-n  ceaun?....  dar este  întrerupt  de o  asistentă.

-Sunteți părinții fetiței  cu  arsuri?...  vă  așteaptă  domnul  doctor  în cabinet,  urmați-mă.

Magdalena-și șterge lacrimile  și  pășește cu teamă  către  cabinet alături  de  soțul  ei.

-Fetița  dumneavoastră  are  arsuri  de  gradul  trei  și  patru  pe  o  suprafața  de  șaizeci la  sută, starea  ei  este  foarte  gravă,  o  să facem  tot  ce  putem  s-o  salvăm,  dar o  să  dureze,  trebuie  să  aveți  răbdare.

Magdalena se  clatină la  aflarea  veștii  și începe iar  să plângă.

-Dar  nu  o  să  moară  așa-i…  trebuie  să  o salvați, mai  bine  mor  eu,  spuse  ea printre  sughițuri.

-Nu  putem  să  ne  pronunțăm , va  fi o  perioadă  critică și  doctorul  îi poftește-n  salonul  de  arși.

Cristina  dormea  sedată pe  un  pat  steril .  Corpul  ei  gemea  încă după  primul  tratament  aplicat  rănilor. O  imagine  de  coșmar  în  ochii  Magdalenei.

-Eu sunt  de  vină, nu trebuia  să  plec  după  apă,   eu ar trebui  să  fiu  în locul  ei. Iartă-mă fetița mea!

-Vă  rog  să  ieșiți,  nu  e  voie  să  stați în  salon,  vizitele  sunt  scurte,  așteptați  afară….spuse  o  asistentă  care-i  conduce  spre ieșire.

-Dacă  doriți  vă  putem  da un  pahar  cu  apă .

-Nu , mulțumesc…..nu  vreau  decât  să  se  facă  bine  Cristina și  se  prăbușește  pe o  băncuță  de pe hol. Alexandru  o  trage  de  mână  și  o obligă  să  se  îndrepte spre  ieșire.

-Mergem  acasă,  ne  întoarcem  mâine,  hai .

Magdalena îl  urmează către  ieșire cu  inima frântă. Ajunși acasă  cearta pune  stăpânire peste  căsuța de  chirpici :

-De  ce nu  ai avut  grijă  de fete, urlă Alexandru  ca ieșit din minți.

- Am fost  la fântână, am  lăsat-o  în  curte  cu  mama  ta,  dacă știam  ce-o  să se  întâmple…

-Acuma  dai  vina pe  mama?....  nu  ești bună  de  nimic …  și o  lovește peste față cu  putere. Nu  ești  bună de  nimic,  ești  cea  mai  proastă  femeie  …   apoi o  trântește  la  pământ  și o  lovește  cu  piciorul peste  tot  corpul.

Fetele  încep  să plângă,  cea  mare  cu  Dinu  în brațe încearcă să se pună  în  fața tatălui,   dar  este  împinsă către  ușă.

-Tu  să  stai  aici,  dacă  nu  vrei  să iei bătaie. Un  vacarm  de  urlete  se  aud ,  fetele  plâng  rugându-l  să  o  lase  pe  mama lor  în  pace.

-N-o  mai  bate  pe  mămica noastră,  spuse Ana tremurând,  nu o  mai  bate….

Alexandru iese  din încăpere  amenințând că  se  va  întoarce  în  curând  și  va fi vai  de  ele. Fetele  o  ajută pe mama  lor  să  se  ridice  de  pe  jos. Apoi ea  printre  lacrimi le povestește ce s-a  întâmplat  cu  surioara  lor. Le  stânge  în  brațe  și încearcă  să-l  liniștească  pe  Dinu  care   plângea  neîncetat.

-Gata  puiul lui  mama, să  nu  mai  plângi, o  să  fie  bine.

Copiii  o ajută  pe  Magdalena  să facă  ceva de  mâncare, apoi  ea  pregătește  câte  ceva  într-o  gentuță  pentru ziua  ce  urma  să vină,  trebuia  să  se  întoarcă la  spital. Noapte își  lasă cortina  peste sat , dar  ea  nu poate  să  doarmă,  se  gândește   la  întâmplarea precedentă  și   se  învinovățește  de accidentul  Cristinei. Un  ochi  s-a  tumefiat  și  aproape  că  nu  mai poate  vedea  de la  umflătură,  o  doare tot  corpul, picioarele  sunt  vineții,  dar ea  nu  mai  simte  decât durerea  sufletului.  Nimic   nu poate    fi mai dureroasă decât suferința sufletească.La  cântatul  cocoșilor  Alexandru  intră  pe ușă  și beat  fiind  se tolănește în  pat. Măcar nu  mai  are  forță  să  mă bată își  spuse   ea-n  gând,  apoi  pregătește fetele  și pleacă  la  spital.

Cristina  trecută  prin  chinuri   groaznice  își recuperează treptat zâmbetul, la  fel  și  starea  de  sănătate.  Zi  de zi  mama  a  stat la  capul  ei. Speranța  că   fetița  ei va  fi  bine  nu  a  părăsit-o.

Magdalena  nu  a  știut  că  după    accident una  dintre cumnatele  ia  presărat pe răni fetiței  bălegar  uscat de  vacă,  că  așa  auzise din bătrâni  că e  leac  pentru  arsuri.  A  aflat ulterior  după ce  au  ajuns  cu  ambulanța  la  spital.  Asta  a  îngreunat  recuperarea  stării   de sănătate,  deoarece  rănile  se  tot infectau  .  Doctorii  făceau  eforturi  să o facă bine,  dar  acele nenumărate injecții  au afectat  piciorușul  micuței. După  luni  de  zile  Cristina  părăsește  spitalul în  brațele  mamei ei.

-Să aveți  mare grijă  la  rănile  care  au  mai  rămas,  altfel  o  să  reveniți  în  spital,  spuse  doctorul către  Magdalena.

-Sigur,  o  să  fac  tot ce-mi  stă-n putință,  vă  mulțumesc tuturor  că  ați  salvat-o.

Acasă  Magdalena  o îngrijea pe  Cristina  ca  pe  ochii din  cap,  cu o  pană îi ungea  rănile  cu o pomadă preparată din  ulei  prăjit  și sunătoare. O  învățase un  doctor  cum  să prepare  acea  pomadă.  Un  adevărat  leac  ,  nu  a  lăsat  nici  o  urmă  de  cicatrici  pe  pielea  Cristinei,  dar  timpul  îndelungat  de  îngrijire  a  lăsat  urme  adânci  în inima  mamei. Piciorușul fetiței a  rămas  mai  scurt  odată  cu  creșterea  ei  și  asta va  lăsa urmări  pe toată  viața .

     Alexandru  lucra  la  o  intreprindere de  creștere și  îngrășare  a  porcilor,  îi  plăcea meseria lui,  era  șef de echipă , se ocupa  de  furajele descărcate din  vagoane. Îi  plăcea   să meargă  la  serviciu  cu  bicicleta,  drumul  era  destul de  lung . Era  un  om  descurcăreț, vindea furaje oamenilor  din  sat și aceștia pe  lângă  bani îi  mai dădeau  și băutură, uneori ajungea  acasă  cu  buzunarele  doldora  de  bani , beat criță, atunci  Magdalena-l   mai  buzunărea acesta  neștiind  ce sumă  a strâns  în acea  zi,  dar  o  făcea  pentru  copii.  Ei  primeau bănuți de buzunar. Patru  bomboane costau un leu  la   alimentara  din  sat,  la  fel  și  patru  caramele. Era  o  bucurie  pentru  copii  când  primeau  ceva  mărunțiș. Chiar  dacă viața  Magdalenei  era  grea pentru  că  soțul ei  cheltuia  banii  pe  băutură mâncarea nu  era  o  problemă . Alexandru  aducea  de la  întreprindere  saci  de  slănină  din care  ea  prepara jumări și găleți de untură. Era  apreciat  pentru  hărnicia  lui  și fiind  prieten  cu magazionerul intreprinderii mai  primea  de multe  ori  mere și  alte  bunătăți,  dar acasă  avea  un  dulap   de  fier  așezat în hol, când era supărat  încuia  tot  ce  era  bun  în  acel  dulap,  iar când  ajungea  acasă   mânca  numai  el.  Acest lucru  o  supăra  foarte tare pe Magdalena și  de  cele mai multe  ori  lua  barosul  din  magazie  și spărgea  lacătul. Acest  fapt  niciodată  nu  rămânea  nepedepsit,  se  termina  mereu cu  o  bătaie  zdravănă,  dar  nu-i  păsa,  trebuia  să  le dea  și  copiilor  din  bunătățurile pe  care le știa   în  casă. Alexandru avea  și  el momente  de  bunătate . Într-o  zi  a  organizat  ziua Iustinei,  fata cea  mare, a  invitat rude,  copii,    a  pregătit un  ospăț și  o  petrecere de  neuitat,  pe atunci   sifonul era încărcat cu niște capsule care  se dădeau  la  schimb ,  cu  sirop  preparat    era  sucul  special .   Ce  bunătate.

-         Lapte de capră!….  striga  Alexandru cu sifonul  în  mână și  servea  pe  toată  lumea

 fericit.

 Copiii   se înghesuiau  în jurul  lui  fericiți,  sifonul  cu  siropul  de vișine  făcând  spumă  în paharele din  mâinile  pofticioase  ,era  specialitatea casei.

      Alexandru  era  cunoscut în  sat  ca  fiind  o persoană veselă și  distractivă,  avea  un  talent  deosebit  de a  imita animalele,  asta-i  dădea  un  farmec deosebit,  copiii  așteptând  mereu  să  înceapă spectacolul. Imita orice  animal  cu succes,  era  fericit  și  el  când  vedea  că lumea-i  entuziasmată. Oriunde  mergea  în  sat  era  rugat să  ofere  acel  spectacol,  era  unic  , toată  lumea  râdea-n  hohote  .

      Magdalena  avea  o  pisică , o chema Mițuca.   Alexandru  avea  o plăcere deosebită să audă pisici miaunând. Fetele când  vedeau  ca tatăl lor  este  în  toane  bune luau  mâța la  chinuit, și-o  trăgeau de coadă, de urechi, o  alergau prin casă ,  erau  fericite  când  îl  vedeau că  râde.  Biata pisică  miauna  de supărare ,  abia  mai  scăpa  din  mâinile  copiilor. 

    Magdalena  lucra  și ea  pe  atunci  în  echipa  de descărcat  vagoane, câștigau  destul  de  bine. Alexandru  a hotărât  să  scoată  un împrumut  pentru  a  le cumpăra  fetelor  hăinuțe noi, venea  iarna.

-O  să  mergem  în  oraș  să  cumpărăm hăinuțe, spuse bucuroasă  Magdalena  către copii.

Fetele  s-au  gătit  bucuroase  și  au  plecat la cumpărături,câtă  fericire. Fiecare  a  primit câte  un  urson,  Magdalena  un  palton  roșu,  care-i  stătea  foarte  bine. Alexandru și-a  cumpărat  și  el o  haină  de  iarnă. Ce   zi  frumoasă  și fericită.  Toată  lumea  era   mulțumită. Fetele  făceau parada  modei  prin  casă  etalându-și  ursoanele  călduroase.

    Iernile erau  grele prin  părțile  Moldovei,  ningea  mult,  vântul  troienea zăpada astupând cărările. Dimineața  gerul  punea  stăpânire  peste sat, florile  de  gheață desenate   în  ferestrele din  cămăruța unde dormea Magdalena  concurau  la frumusețe  cu  mușcatele ei. La  ora  cinci Magdalena  pune  ceva  gros  pe  ea și se pregătește să  dea  zăpada  din curtea  plină  de nămeți.

   

A  făcut o  potecă  cât  să poată  ieși pe  poartă, a  intrat  înghețată,  gerul  îi  presărase  chiciura  pe  genele-i  groase.   Aveau  o  sobă  improvizată  de  fier  care  trebuia  umplută  cu  rumeguș,  acolo  în  sat  se  numea  godin, Magdalena  iese din  nou să  încarce  recipientele  cu  rumegușul umed, Iustina  o  urmează  și  ea  să  o  ajute.

-Trebuie  să  facem focul , uite ce frig  s-a  făcut , bine că mă  ajuți  și  tu,  ești mare  .

-Lasă  mămică  că  umplu  eu  bateriile,  așa  le spuneau  recipientelor, te  chem  să  mă  ajuți  să  le  car  în  casă.

Magdalena intră  în  magazie  și pregătește haine groase   și  câteva preșuri  țesute de  propriile  mâini  .Parcă  presimțea  că  ceva  rău  se va  întâmpla. Ziua  trece   destul de repede,  ea tot  mai  agitată-și  așteaptă  soțul  să  vină  acasă. Alexandru ajunge  acasă  cu  o  falcă-n  cer  și  una-n pământ, era  furios.Trântește ușa-n  urma  lui  și nervos  se  așează  la  masă.

-Pune-mi  să  mănânc!....  ce-ai  făcut  de  mâncare?....  hai  mai  repede,  ești  surdă?    ….Paștele  mă-ti!

-Imediat,  stai  să încălzesc mâncarea,  nu știam  că  vi  așa  repede, avem  ciorbă de cartofi  cu  afumătură,  acrită cu  coarne.

-Pune repede,  de ce  nu  e  caldă?...  Mișcă-te!…..

Magdalena  pune oala  pe  foc  și așează  farfuriile  pe  masă  cu  inima strânsă de  spaimă. Iar  are  chef  de  scandal ,spuse-n  gând.

O farfurie cade și  se sparge  de pământ. Femeia  se  întoarce  speriată  către  soțul ei  care  aruncase  farfuria  după  ea  nemulțumit.

-Te rog ai răbdare, imediat e  gata,  ce-ai  avut  cu  farfuria  asta?...  spuse  ea  cu  jumătate  de  gură, apoi  se   apleacă  să strângă  cioburile.

 Fetele  cuibărite-n  chiler  ascultau  cu  urechile  ciulite  cearta  începută.

-Iar  se ceartă ….spuse  Cristina cu  lacrimi  în  ochi   și  se ghemuiește  în  brațele  surorilor  ei  în velită  în  cerga  groasă. Iustina  se ridică și  privește  pe  fereastra ușii  la părinții  ei .

Alexandru  o lovește pe  soția  lui și  parcă ieșit din  minți își scoate copiii și  soția  afară  din  casă  urlând  ca un  nebun.

-Să  nu  vă  mai prind  pe-aici, e  casa  mea,  vă  omor  dacă vă  întoarceți și –și  înghiontește copiii  spre ușă alături  de  mama  lor. Apoi pune  zăvorul  pe  ușa .

Magdalena-și  ia  copiii  și  se  ascunde-n  magazia  unde   pregătise  acele  așternuturi  groase.

-O  să  dormim  aici, hai  să legăm  ușa cu sârmă  să  nu vină  peste   noi.

Fetele-și  ascultă  mama,  Dinu  plânge .

-E  frig,  o  să  înghețăm până dimineață, spuse  băiețelul  printre lacrimi.

Mama-și  strânge  copiii   în  jurul  ei  și-i  învelește   cum  poate ea  mai  bine  ca sa-i  protejeze  de frig, speriată  fiind  de eventuala apariție  a  soțului .Copiii  tremură, afară ninge, frigul taie-n  carnea lor, dar ea-i  îmbărbătează.

-O  să rezistăm  până dimineața,  nu avem unde  să  plecăm,  o  să  fie  bine.

Copiii se  zgribulesc  la  pieptul  ei  și adorm  într-un  târziu,  ea  nu   poate să închidă  un  ochi,  stă  să  le  vegheze  somnul  strângând  preșurile  în  jurul  lor. Noaptea  trece  greu,  vântul  urlă  și  el  la  Magdalena,  parcă  vrea  să  intre-n  magazia  unde  se adăposteau. Câini   din  vecini  urlă   spre  dimineață,  nu  mai ninge,   o  lumină  palidă  intră-n  încăpere prin  crăpăturile ușii .  Se mijeau  zorile. Afară  era liniște.  Magdalena  se  apropie  de  ușă  și  încearcă  să dezlege  sârmele  cu care   legaseră fetele  ușa.  Era  încă  speriată, se  gândea  la soțul  ei  care putea  să apară  încă  furios în  ușă. Iese  curajoasă  și  cercetează  casa. Soțul  ei  nu  era  acasă.

-         Să mergem repede în  casă   să vă încălziți,  tatăl  vostru  nu  e acasă. Copiii  se duc  repede în  pat  și ea-i  învelește  cu plapuma. Apoi  face  focul  în  sobă  .

     În  vecini era  o femeie care  lucra  cu  Alexandru,  în tinerețe  a  fost  prietenă  cu  Magdalena.  Era  căsătorită,  avea  și  copii,  dar  prietenia  lor  s-a destrămat, Magdalena avea  oarecare  bănuieli că  între  ea și  soțul  ei există  o  legătură ciudată,  dar niciodată  nu  s-a  gândit  la  ideea  de  a  fi  ceva  intim.

    Într- o zi  Iustina  la văzut  pe  tatăl  ei  intrând pe  poarta casei  Victoriei, jucându-se  cu  fetele  pe  stradă a  tot trecut timpul,  se  tot  gândea cum  să  facă  să  meargă  și  după tatăl  ei.  Și-a  luat  inima-n dinți  și  hotărâtă  intră-n  curtea  vecină.  Se  apropie  de  casă  și  deschide  încetișor  ușa. Se   auzeau gemete  din  camera  alăturată, curioasă  din  fire  se  apropie  încet,  fără  să  facă  zgomot.  Îl  vede  pe  Alexandru  în  pat  cu  Victoria,  fetița  neștiind  ce  se întâmplă,  fuge  speriată  acasă   și-i  povestește mamei.

-Mamă,  mamă,  du-te  la tanti Victoria, ca  tata  o  omoară.

-Cum  s-o  omoare,  cum  poți  să  spui  așa ceva?

-Du-te  repede,  s-a  urcat  pe  ea   și-o  strânge  de  gât.

   Magdalena  fuge  într-un  suflet  către  casa  învecinată,  acolo  îl  găsește  pe  Alexandru  făcând  dragoste  cu  Victoria. Cei  doi  nu o observă  ,  ea  iese împleticindu-se  pe  ușă , afară  parcă totul  se transformase în  negură,  ia  înghețat  sângele  în  vene. Pașii-i  erau  tot  mai   grei,  pe suflet parca –i  atârnau  greutăți   de  plumb. Ajunge  acasă  și  se așează  pe  un  scăunel   de  lemn,  ochii  ei  inundați  în  lacrimi prevesteau  o  nouă  etapă  furtunoasă  a   vieții  ei. Acuma înțelegea  care  erau sursele  unor  neînțelegeri  . Nu  putea  nici măcar  să-l urască,  era  soțul  ei,  îl  iubea. A  stat  ore-n  șir   țintuită  pe scaun  privind  în  gol, până  ce  glasul  soțului  ei a  adus-o  în  simțiri.

 -Ce  stai  ca proasta acolo,  fă  și  tu  ceva  de mâncare.

-Să-ți  facă  Victoria,  nu  de  la  ea  vi?...  nu  ți-a dat  și  de  mâncare?

Alexandru  se apropie de  ea  și    îi  bagă mâinile-n păr.

    -De  unde  ști?....  cine  ți-a  spus  ?...  și-i  trage  o  palmă.

Magdalena-i  povestește  toată  întâmplarea. El  neagă  furios  și-i  spune  că  n-a  văzut  bine  nici ea  ,  nici  fata,  apoi  înjurând  printre  dinți o  lovește din  nou   și  pleacă  să-și   cumpere  băutură  de  la  bufetul  din  sat. Se  întoarce    spre  seară  beat mort  și se  culcă duhnind  a  alcool.

Magdalena era o bucătăreasă desăvârșită,  făcea  din  fiecare  duminică o sărbătoare.  Alexandru  trezea  copiii  dimineața  imitând  cocoșii,  apoi  îi trimitea  la biserică.  În  acestă   duminică Magdalena  taie  o  găină primită de  la  soacra ei,  o  jumulește  și pregătește coca  pentru  colțunașii cu brânză  și  nucă. Fetele  ajung  acasă  și  se  învârt  bucuroase-n  jurul  ei. Ana  privește  cu  uimire la  găina  tăiată  de pe masă  și  rostește :

-Alo ,te  pută male ale găina  ta!……Magdalena  râde, toată  casa  este  plină de  veselie  . Din  găina  buclucașă a  pregătit  un  ostropel  gustos, iar colțunașii cu  nucă zâmbeau din  farfurie  așteptând  să fie mâncați.

Din tot  cătunul  doar  familia  Doboș avea  televizor,  unul  mic  sport,  dar   era  o bucurie  pentru  familie,  așa  se  puteau uita  copiii  la  desene  animate,  iar Alexandru adora  emisiunea  Viața  satului  și Cântarea  României.  Atunci  casa răsuna  de  voie  bună  și  muzică  populară.

      Erau vremuri  grele   înainte de  Revoluția din 1989, se  dădea  pâinea  pe rație,  alimentele erau  puține prin  galantare,  totul  se  dădea  pe  sub  mână iar  ca  să poți cumpăra  lapte  ,ouă și  salam  cu  soia  trebuia  să stai la cozi interminabile. Alexandru  adora brânza  de  burduf    și vinul pelin, aceste  alimente  nu  le lipseau  din casă. Uneori  ca   să  obțină  un kilogram  de portocale  stătea  Iustina  la coadă   la  magazin  ore-n  șir. Dar  mereu    se descurcau și niciodată  nu le  lipsea  mâncarea .Frigiderul  Fram  avea   hrană din belșug ,plus dulapul de  fier care-și mai  pierdea  încuietoarea. Alexandru  mai avea  și-un  radio la care  asculta seara Europa  liberă,  dar  o  făcea  cu teama de a  nu afle  cineva ,să  nu se  trezească  cu miliția  la  ușă. Oamenii  locului  făceau trafic cu carne de  vițel  , animalele erau  crescute-n  taină  și ucise  pe câmp ,  după care  ajungeau  pe  mesele  sătenilor fără ca  autoritățile  să  știe  .  Se  făceau controale, dar oamenii  știau  să se  ferească  ,  iar  de la  întreprindere Alexandru  primea rația  de  carne  cinci kilograme pe lună,  mai  multă grăsime ,dar  era bine  pentru  familie.

   Iustina  era mândria  casei ,  o fată  superbă  cu  o  minte sclipitoare,  născută la șapte  luni crescută cu  dragoste   de  mama ei,  aceasta  avea  rezultate  deosebite  la  școală, era mereu  printre primii,  mândria  casei. Faptul  că  învăța  bine-i aducea  și o  serie  de facilități,  mergea în  tabere , excursii,  expediții. Mai târziu  s-a  înscris  la  cenaclul din  sat și participa  la fiecare spectacol  organizat fiind  și  foarte  talentată. Vacanțele  de vară  le  petreceau  la  bunici în  comuna Cleja  ,  acolo  unde se  născuse Magdalena .La  bunici trăia un  frate  de-al ei  paraplegic  cu familia lui,  soția  și  doi  băieți , Ionel  și Eugen. Adorau  să-și petreacă  vacanțele  de  vară  acolo. Bădița era  un  unchi  iubitor  și  amuzant  care în  ciuda bolii  încerca  să ducă o viață normală. Ziua   când soarele  -și revărsa  lumina   peste cupola din vie din curte,  bădița așeza  doua  scaune   și sprijinindu-se-n mâini  de  pe  un  scaun  pe  celălat ieșea   singur la  lumină. Își  iubea copiii  și  nepoții  și-i  plăcea  să-i  strângă  vara  la  casa  lui.  Serile  stătea  cu ei până târziu  și  le  povestea  întâmplări  din  viața  lui. Soția  lui  lucra  la  dispensarul  din  sat,  era  o  femeie  frumoasă  ,foarte  sensibilă  și harnică.

   Într-una  din  zile mătușica   adună  nepoții  să  le facă  baie  și  -i  îmbracă  cu  maiouri  albe. Afară  ploua  torențial. Copiii  chicoteau  în casă .  După  amiază  ploaia  se  oprește  și soarele-și  face  apariția  printre nori. Ștrengarii ies  pe  furiș  din casă ,  pârâul  ce  tăia  satul  în  două  era  învolburat,  apa  tulbure   aducea  cu  ea  din  pădure  crengi ,  iar  albia  râului  era  răvășită  de  repeziciunea  cu  care  curgea  ,  mâlul  se ridicase la suprafață  dând  un  colorit galben apei. Copiii  se îndreaptă  fericiți  către  amonte  unde  era  un  dig  făcut  de  alți  copii  . Acolo  apa  era  mai  domolită, copiii  au  intrat  în  apa  murdară  cu  tot  cu  maiourile  albe.  Distracția  a  durat  peste  două  ore, dar  veselia  lor  s-a  întrerupt  la   apariția  verișorului Ionel,  care  era  trimis  de  mătușa  lor  să-i caute.  Ionel  era  cel  mai mare,  era  ofițer  de  marină,  lucra  pe  vapor,  venise  în  vacanță  pentru  a  se  pregăti  să  devină  căpitan  de  vas,  pregătea  lucrarea  de diplomă  împreună  cu  un coleg. Se  apropie  de  gârlă și-și  adună  verișorii  conducându-i  acasă  ca pe niște  soldați  dezertori.  Era  furios  că  mama lui  era  îngrijorată.

-Sunteți  murdari  ca  niște   porci,  acasă  cu  voi,  vă  caută  mama  disperată.

Ajunși  în  curte  Nelu,  așa-i  spuneau  copiii  Magdalenei, îi  aliniază-n  curte  de la  mic  la mare .

-Tu  ești  cea mai  mare  și  ai  dus  copiii  la  scăldat,  și  pafff  îi  dă o  palmă   după  ceafă.

Și  așa  trece în  dreptul  fiecăruia și-i  altoiește  zdravăn    până  ajunge  la  Dinu  care  era plin  de mâl  ,  abia i se mai vedeau  ochii.  Stătea  drept  ca  un  soldat  adevărat  așteptând  să-și  primească  pedeapsa. Nelu  încearcă  să-și  stăpânească  râsul  dar nu  reușește.

-          Uită-te  mămică  la el,  parca-i  un purcel,  ce  pot  să-i  fac?....  uite  ce  față are…..și

toți  izbucnesc  în  râs. Se dusese  pe  gârlă  tot  planul  educațional  al lui Nelu. Bineînțeles Mătușa  reluă baia  copiilor,  dar  de  data asta -  i  puse  să  se  spele singuri.

  Seara  pregătea mătușa o  mămăligă  mare  pe care o  așeza  în  mijlocul  mesei  și în  dreptul  fiecăruia punea câte un  boț  de  brânză,  erau  mulți,  o  droaie  de  copii  plus  bunica  lor  și  familia.  Bădița  avea o vorbă  pe  care  o  rostea  cu  înțelepciunea tipică  vârstei,  dar  cu  umor.  .-  Mămăligă, vezi brânza?..  fugi  pe  gât!....  copiii  se  amuzau  teribil  înfulecând  mămăliga aproape goală, dar atât  de  gustoasă  .  Niciodată nu  rămâneau nesătui.

După cină  Dinu  ia  paletele lui Nelu de  ping-pong  și  se  îndreaptă  către  camera lui  să  se  joace.  Pe masă  era desenul  la  care  lucraseră  tinerii  pentru  examen. Lângă  masă o  vază  în  care  mama lui  Nelu  -i  așeza  în  fiecare dimineață  flori  proaspete.  Dinu deschide  ușa  și încercând să  lovească mingea  cu  paleta strigă  către el:

-Nelu,  uite  paleta…. și  zbâââââârrr …. îi  scapă  paleta din  mâini  direct pe masa cu  lucrarea, vaza  se  răstoarnă  și  apa  inundă desenul pregătit cu  greu .Nelu  se  ia  de cap,  încearcă  să  recupereze  lucrarea. Dinu  o ia  la  fugă  și  se  ascunde   în  spatele  căruciorului  cu  rotile.

Ce  dezastru.  Toată  vacanța  se  dusese  de  râpă,  a  doua  zi  de  dimineață   copiii  s-au  întors   acasă.  Asta până  la  următoarea vacanță  când începea  o nouă  rundă  de  ștrengării.

 Alexandru se născuse în timpul  războiului din  1944. Mama  lui  s-a  îndrăgostit  de un soldat  rus și  din această idilă  a  apărut   el. Tatăl lui  știa  acest lucru și-l trata  adeseori urât, punându-l  la  munci  grele  ,iar  de  cele mai  multe  ori  avea  ca  hrană slănină râncedă  . Nu era  singur  la  părinți dar  copilăria  lui  grea l-a marcat și  din  această cauză sufletul  avea  urme cenușii și  plin  de  resentimente le  revărsa asupra  familiei. La  vârsta  de opt  ani s-a  speriat  de un  tractor care  era  să-l  calce și  a  făcut  prima  criză  epileptică.  Aceste  crize  erau  rare în  tinerețe,  dar  din  cauza consumului  de  alcool  boala  s-a   agravat,  crizele devenind  din  ce  în  ce  mai  dese.

Într-o  seară  mânat  de aura  epileptică a plecat mai  repede  de la  serviciu conducând  bicicleta  pe  mijlocul  șoselei  naționale, ca un  nebun. Ajuns  acasă agitat, se  îndreaptă  către  fereastră și speriat  trage perdeaua  la o  parte. Se  uita  cruciș,  avea  strabism,  dar  înaintea  crizelor  privirea-i  era  stranie.

-Uite,  e   cineva  afară…..privește speriat  către  Magdalena….  Apoi  se aude  un  țipăt  și  se prăbușește , tremură,  își  pierde  cunoștința,  dinții  i  se  încleștează,  corpul  se încovoaie ,  din  gura lui  o  spumă  albă cu  firicele  de  sânge  curge. Magdalena-l  întoarce  pe-o  parte  cu greu  și  strigă  către  fiica  ei   cea mică,  era singura  care o  ajuta când soțul  ei  era  -n  crize,  ceilalți copii  se sperieau  ți  se  ascundeau  sub  cergă,  așteptând  să  treacă  criza.

-Ana  ,vino  repede,  tatălui  tău  îi  este  rău. Fetița   se   apropie și-l  mușcă  de degetul  mic,  apoi îl  șterge  la gură  cu  o  cârpă. Criza  durează  mai mult ca  de  obicei, tatăl  ei  plin de  urină, tremură de  parcă-i  posedat.Criza încetează,  Alexandru  adoarme,  un  somn  adânc vegheat  de soția lui.  Dimineața nu  mai  era bun  de  nimic,  era  sfârșit  din  punct  de  vedere  energetic.

-Mă doare  rău  capul, ce  naiba s-a întâmplat?...  îi  spune  soției  încercând  să  se  ridice din  pat.

-Ai avut  iar  o  criză, stai  acolo   până-ți  revi.

Alexandru zace  bolnav  câteva zile,  îngrijit de  Magdalena și  de  copii.

După câteva zile Magdalena-i  spune  Anei ca  trebuie  să-i  spună  nene  tatălui  ei pentru  că soțul  ei  nu  o  considera fiica  lui. Era sătulă  să-l  vadă  că  face  diferență  între  copii.

Alexandru-și  caută basca să  iasă din  casă, trebuia  să  plece la serviciu  și  nu-și  găsea  basca.

Magdalena  găsește   obiectul  vestimentar și-i  șoptește  ceva  la ureche   Anei.

Ana-și ascultă  mama,  ia  basca  și-i  spune  tatălui  ei:

-Nene,  uite  basca. Alexandru o  privește în  ochi  uimit  de  spusele ei,  un timp  nu  scoate  nici  un  cuvânt,  apoi  se  apleacă  către ea  și o  ia în  brațe.

-Să  nu-mi  mai spui  niciodată  așa,  eu sunt  tatăl  tău ,  apoi  o  pupă  și  pleacă  întristat  . Magdalena-l  privește  cum  se îndepărtează  și  cu  lacrimi  în  ochi își  îmbrățișează  fetița.

-Ai  văzut?..  tatăl tău te  iubește, să nu-i  mai  spui  cum  te-am  învățat.

Magdalena de câte ori  avea  un  bănuț  în  plus,  pus  de-o  parte  fără  știrea  soțului ,le cumpăra  fetelor  jucării.  În  vremea aceea  jucăriile erau  scumpe,  dar cumpăra  ce  găsea mai ieftin, le cumpărase  fetelor  niște  păpuși cât  palma   cu părul foarte  lung  și de  culoare,  erau  negrese. Fetele se  jucau în fața  porții  așezate  pe o  păturică ,    mama  lor  le învăța  să  le  împletească  hăinuțe,  fetele neavând  toate  andrele,  foloseau  două  cuie  pe care împleteau  firele de  ață. Magdalena  știa  să  împletească,  să  cosă,  să  țeasă  foarte frumos.   Seara  se  strângeau  la  clacă  și  coseau motive  țărănești  pe pânză, făceau  prosopele, fețe  de  mese, cămeși. Era  o  veselie  de nemaivăzut.  Femeile  coseau,  țeseau, torceau  ,  depănau  și  împleteau,  iar  cele  mai  în  vârstă  le învățau  și  pe  cele tinere. Copiii  cântau  și  învățau cum  să creeze motive  țărănești  pentru  portul  popular moldovenesc. Frumoase  lucruri  ieșeau  din  mâinile lor.

Alexandru  nu  suporta  ideea ca  Magdalena  să  dea  banii  pe  jucării,  când  le  vedea  pe  fete   cu  păpuși  o  certa,  dar ea mereu spunea  că  sunt  primite  de  la  vecini.

 În timpul  comunismului  femeile care  aveau  mulți  copii,  erau  considerate  eroine, avortul  era interzis ,  iar   copiii  născuți în  urma  unui  decret  erau  numiți decreței. Magdalena  rămase din  nou  însărcinată. Ia  spus soțului  ei  după câteva luni,  îi  era  frică  să-i  spună,  știa că  soțul  ei  nu-și  mai dorea  copii.

-Să ști  că  iar  o  să  avem un  copil.

-Ce copil,  ți-am  spus  că  nu  mai vreau  copii?..  nu  este  al meu, cu  cine  l-ai  făcut?.. . Alexandru  strânge  din  pumn  nervos.

-E  copilul tău,  cum  poți  să  spui  așa  ceva?....  femeia  încearcă  să-și  ferească  privirea  și  face  trei  pași  în  spate.

-Te  omor,  al  cui  este?...  Alexandru  o  lovește  cu  sete,  Magdalena  cade la  pământ.  Loviturile se   îndreaptă  asupra  ei  ca  o  furtună  devastatoare.  Femeia  geme,  strigă  după   ajutor.  Iustina  abia   intrată  pe  poartă  aude  țipetele  disperate ale  mamei  ei. Se  îndreaptă  spre încăperea  unde Magdalena  se  zvârcolea  într-o  baltă  de  sânge,  tatăl  ei  o  lovea  necontenit,  copila  încearcă  să-l  tragă  de  pe mama  ei, dar  el  îi  pune  piciorul  pe gât.  Iustina strigă  după  ajutor,  nimeni  nu  o   aude, disperată  iese  în  curte,  strigă.

-Ajutor,  o  omoară  pe  mămica,   ajutor…   apoi  cu  o  putere  ieșită  din  comun  rupe  o  șipcă  din  pătuțul  lui  Dinu  care  era   scos  în curte,  se  întoarce  în  camera unde  bătaia  nu  mai  înceta   și-l  lovește  pe  tatăl  ei  peste  spate  .   Aruncă  șipca  și  o  ia  la  fugă  .  Alexandru  urlă  de  durere  o  lasă  pe  Magdalena și  fuge  după  copilă. 

-Te  omor  ,  unde  ești ,  te  omor.  Paștele  mă-ti  de  curvă,  vă  omor  pe   amândouă.

Iustina  se  ascunde  prin  vecini  speriată. Magdalena zace  într-o  baltă  de  sânge. Cristina  fuge  la  vecini    care  anunță  ambulanța. Vecinii  se  strâng  la poartă,  dar  nimeni  nu îndrăznește  să se   apropie. Se   aud  sirenele,  ambulanța  se   apropie. Magdalena  este  luată  cu  targa  în  timp  ce  Iustina privește  disperată   scena  din  spatele unui  gard,  tremură .  O  vecină  încearcă  să  o  liniștească, dar  ea  cu  privirea   pierdută nu  poate să  mai scoată  un  cuvânt. Se  ascunde    ca un   animal  hăituit  de  câini, nu  vrea  să fie  atinsă  de  nimeni,  lacrimile-i  curg  necontenit  pe față.  Tatăl  ei  încă  o  caută  ,  dar este  ascunsă  în  casa  unei  vecine  unde  a  stat  până  a  doua  zi  când Magdalena  se întoarce  acasă  după  un avort,  plină  de  vânătăi și  de răni.

-Trebuie  să stai  la bunica ta  o  perioadă,  altfel  ne omoară  pe   amândouă,  o  să  te ierte  până  la  urmă..  spuse Magdalena  către  fata  cea mare.  Dacă  nu  erai  tu,  eram  moartă.

Iustina  pleacă   de acasă la bunica ei.  Cristina  ,  Ana  și  Dinu  încă se  resimt  după scandalul  de  ieri.  Stau  ghemuiți în  camera  lor,  nu îndrăznesc să  iasă  afară.  Aud  șoapte din  camera  alăturată,  părinții  vorbesc încet  ,  Cristina privește  pe fereastră, părinții  discută, lângă  ei  o  pungă  ,  în pungă  un ghemotoc  de  hârtie.

-Eu  zic să-l  îngropăm în  grădină,  nu o să  afle nimeni, dacă află poliția  că  erai  gravidă  o să avem  probleme,  bine  că  cei  de  la  spital  te-au ajutat.

-Bine,  hai  să  facem cum  vrei  tu,  e  mare,  mi-e milă, spuse  Magdalena  printre lacrimi. Apoi  se ridică  amândoi  și pornesc  către  grădină  tăcuți. Copiii se  furișează-n urma lor  și  privesc  pe  furiș. Alexandru  ia  cazmaua  și sapă  o  groapă  chiar  la  rădăcina  corcodușului din  dreapta  casei de chirpici. Magdalena privește  speriată  în jur, Alexandru  ia pachețelul  din pungă  și  desface  hârtia. Un copilaș de   4  luni, era  băiat , Magdalena  nu-și poate stăpâni  lacrimile,  îl privește  și  întinde   mâna  tremurând  , își  mângâie copilul mort , Alexandru  retrage  copilul  și –l învelește-n scutecele de  hârtie,  apoi așează  copilul   în  groapă  și trage  pământul  peste  el. Copiii  privesc  scena   tăcuți , privirile  lor  au  încremenit. Nimeni  nu  mișcă. Sunt îngroziți. Alexandru   o conduce pe Magdalena în cameră și-i  spune.

-Trebuia   să  te  bat,  ști  că  nu-i  voie să  faci  avort. Apoi se   așterne tăcerea.

Timpul  trece  dar  Alexandru  nu  vrea ca  fata  lui  cea  mare  să  se întoarcă  în sânul  familiei.  Magdalena-l  roagă  să  o  ierte.

-          Te rog  iart-o ,  s-a  speriat  că  mă  omori,  de asta   a  reacționat  așa,  stă la  mama  de  două  săptămâni.

Alexandru  privește-n gol  fără  să-i  răspundă.  Într-un târziu  dă din  cap  afirmativ,  apoi  iese   pe  poartă și   pleacă  spre  cârciumă. Magdalena  se  grăbește  să-și  aducă  fata  cea  mare  acasă. Iustina  revine  în  sânul  familiei, dar  tatăl ei  niciodată nu a  mai  privit-o  ca înainte .

A  doua  zi  Magdalena  reia  treburile  zilnice ,  fiind  o   zi  însorită se grăbește  să  plece spre bucata  de pământ  pe  care  semănase  porumb.  Era  nevoie  de a  doua  prașilă, crescuseră  buruienile  printre  rânduri.  Vremea a  ținut   cu  lumea  și  a  dat pământului însetat ploaia necesară creșterii roadelor. Cu sapa-n spinare   și  copiii  după ea, o trăistuță  cu  ceva  alimente și  o  sticlă  cu  apă ajunge  la  marginea  câmpului.  Fetele  au  și  ele  câte-o  săpăligă, trebuie  să  învețe  să  muncească. Și se  pun  pe  treabă,  la   amiază   soarele dogoritor pune  stăpânire peste  câmp. Magdalena-și  ia  copiii  și  se  întoarce  către casă.

-Hai  mamă  să  mergem  acasă,  mai  venim  și  mâine,  avem  o  grămadă  de  treabă. 

 Ajunși  acasă lasă  sapa  și  traista  din  mână  și  se îndreaptă  către magazie ,  unde-i  făcuse culcuș  scroafei  care trebuia  să  fete. Purceaua  zăcea  în  durerile facerii. Magdalena  se  suflecă  și  așteaptă  să fete  purceaua.  Cu  răbdare   femeia veghează fiecare  purceluș   pe  care-i  curăță și-i  pune  la supt.  Unsprezece purceluși,  din  păcate  doi  mai  plăpânzi.  Copiii privesc  cu  încântare  purcelușii.

-Mamă  , ăștia  doi de  ce-s  așa  mici?...  nici  nu  se  mișcă…. întreabă  Cristina cu  o privire duioasă.

-Trebuie  să-i  învelim  ,  ei sunt mai  mici,  sper să  trăiască,  o  să-i  îngrijim  separat..  apoi  le  pregătește  un  culcuș  nou  celor  doi  purceluși.

Copiii  se  pregătesc  să  le  dea nume.

-Asta-i   al meu  și-o  să-l  cheme   Ghiță, spune  Dinu  îndreptându-și  privirea  către  cel  mai  jucăuș  purceluș.  Fetele   chicotesc  .Mama  lor  încă   curăță  locul  unde fătase purceaua.  Ziua  trece cu  repeziciune,  seara  femeia  se  așează  în  pat  istovită,  o  zi  obositoare,  la  fel  ca toate  celelalte.

Dimineața Cristina  se  grăbește  să ajungă iar  în  magazie  la  purcei,  dă  ocol  țarcului,  vorbește  cu  purceii  și  deschide  portița  să  intre la  ei, dar purceii  se reped  pe  lângă  ea   și aleargă  unul  câte  unul  spre  grădină. Fetița  speriată aleargă  după  ei  să-i bage  înapoi în  țarc. Fiind  atentă  la purcei,  se îndreaptă  către groapa  pe  care  o  făcuse  tatăl ei pentru  a curăța  latrina din  fundul  curții. Alexandru  avertizase  copiii  să  nu  se   apropie de  acea groapă,  o  securizase  cu niște  scânduri peste  care  pusese  niște pământ. Cristina  pășește  pe  una dintre scânduri,  aceasta  se  rupe   și  fetița   cade-n  groapa  plină  cu  dejecții. O  groapă  mare  din care  speriată încearcă  să  iese,  dar  se afundă și  mai rău .O vecină  care   văzuse din  grădină toată  scena fuge repede  către casa Magdalenei și-i  spune  ce-a  văzut. Amândouă  aleargă  spre groapa  cu pricina.  Fetița  era  scufundată  până  la  gât  în  dejecții, femeile  speriate  o  ajută  să  iasă  din groapă. Săraca  fetiță  plină până la gât  de  mizeria  din  groapă    plânge,  mirosea  îngrozitor. Femeile  o  dezbracă  și o  spală liniștind-o.

-Nu-i  nimic,  bine  că  ești  teafără..  spune  mama  ei  aducând  o roabă  în  care  se  strânsese apă  de ploaie. …Nu  mai  plânge, se zice că  dacă  calci  în  mizerie o să  fi  norocoasă,   tu  ai  căzut  cu totul,  o  să   ai  noroc  gârlă…….hai,  așează-te-n  roabă. Fetița  se așează  în  roabă ,  femeile o  spală  de dejecții ,  vecina  strâmbă din  nas.

-Ce urât  miroase,  trebuie să  te spălăm   de   multe  ori  să  nu  mai  miroși. După multe  rânduri  de  apă fetița  este curată. Femeile  o  îmbracă  și  securizează  din  nou  groapa  cu  dejecții.

-Aveți  grijă,  nu  vă  mai  apropiați  de   locul  acesta!..  strigă  mama  către  copii.

Copiii se  amuză  de pățania  Cristinei.  Magdalena  caută purceii  prin  vie.

        Frumoasa  comună de  la marginea Bacăului se  mândrea  cu  biserica construită  în  stil gotic cu  ajutorul  sătenilor  de  către  parohul  satului  care  s-a  dedicat  trup  și  suflet  oamenilor  din parohia  lui. Un  adevărat  gospodar  iubit  de copii  și  de oameni. Era  înzestrat cu  multe  calități, una dintre  ele  de a  pregăti tinerii  să  cânte  în  corul  bisericii,  un  cor  pe  multe  voci,  ca-ntr-un  spectacol de  bună calitate  acompaniat  de orga care  răsuna  dumnezeiește,  și  îngerii  din vitralii  parcă se  trezeau  la  viață  în  timpul  repetițiilor  și  a  slujbelor  de  duminică. Ana  ,

Fetița  cea  mică  a  Magdalenei era  fascinată  de activitățile  bisericești,  participa  la  toate   ,  fiind  copil  făcea  parte din  grupurile  celor  mici, activități  coordonate  de  părintele  vicar. Serbări  de sărbători  cu scene  de  teatru, cu  melodii  cu  grijă  pregătite  la  repetiții și  recitaluri  din Sfânta  Evanghelie. Uneori se organizau  excursii unde  copiii  parohiei  care făceau  parte  din   corul  bisericii  și  din   activitățile  ei se recreau  . Duminica  dimineața  era  slujba  copiilor,  la  acea  slujbă  copiii  participau  cu  tot  sufletul,  cântau,  recitau  și  citeau  din Sf. Evanghelie… Anei  îi  plăcea  acest  lucru și  nu   lipsea  de la  aceste  slujbe.  Dar  Alexandru avea  mereu  să  le  dea  ceva de lucru  duminica,  atunci  când  se spunea  că  e  ziua  de odihnă,  copiii  trebuiau să plivească  straturile  de  ceapă  din grădină,  să  culeagă  buruieni  pentru  porci,  sa  ude  grădina  până  băltea  apa printre răsaduri  ,sau  până  seca apa  din  fântână   ridicând  tot  mâlul  de  pe fundul  ei. Uneori  nu  era  deajuns  să  fie  udate  plantele  din  grădină,  fetele  erau  nevoite  să  umple  și  butoiul de  lângă  fântână ,  altfel  tatăl  lor  făcea  scandal, sau  nu  le  lăsa  să  meargă  nicăieri. Dar  pentru  a  participa  la  aceste  frumoase activități  ale  satului fetele  făceau  tot  ce  le  cerea  tatăl  lor.

   Școala  din  sat  era  dotată  cu  tot ce  era  necesar  unei  educații  alese  copiilor :  sală de  sport, cabinete, chiar  și  o  livadă  cu  meri  și  duzi.Acolo-și petreceau  elevii  timpul,   aveau  chiar  și  un  loc  unde  creșteau  viermi  de  mătase, elevii culegeau frunze  de dud  și  alimentau  viermii  până deveneau  coconi  de  mătase,  o  activitate frumoasă adorată  de copii. Și  Școala  oferea  activități extrașcolare  frumoase:  excursii, evenimente sportive,  cercuri  de  poezie ,  cor.

Și la  aceste  activități  copiii  Magdalenei erau  prezenți,  Erau  copii  buni, apreciați  de  profesorii    devotați  meseriei  lor. Chiar dacă  era    pe timpul  comunismului  copiii se   bucurau  de tot  ce putea oferii  sistemul  educațional,  toamna  participau  la   strânsul recoltei,  perioada  dinaintea începerii  cursurilor,  care  era  de practica  în    agricultură. La  culesul  roadelor  câmpului a plecat  într-una   din  zile și  fata  cea  mijlocie,  Cristina,  dar  ghinionul  care se  ținea  scai  de  ea nici  de   data  aceasta  nu  ia dat pace.  Copiii      au  fost  urcați într-o  remorcă  pentru  a  fi  duși  la  cules  de cartofi,  dar  la  volanul  tractorului  era  un  șofer  beat,  care  n-a  securizat  oblonul  după  ce  au  urcat copiii.  Conducea  ca un  nebun,  iar  remorca  se  legăna  în  câmp  mișcând  copiii  haotic.  Copiii  speriați  se țineau  cu  ambele  mâini  de  marginile  remorcii.  La  un  moment  dat,  oblonul  se desprinde  iar  Cristina  cade  din  remorcă   și  se  lovește  violent  cu  capul de  o  piatră .  Își  pierde  cunoștința. Profesorii    se  alertează  și  cheamă  ambulanța,  dar fetița-și  revine  după câteva  minute.  Îngerul  ei păzitor  a  fost  prezent  și  de  această  dată. Magdalena  află  de pățania  fetiței  dar  timpurile fiind  atât  de  nedrepte este  sfătuită  de  consiliul  profesoral  să  nu-l  reclame  pe șoferul beat. Nu  l-a reclamat pentru  a  nu-i  distruge  viitorul  și  a  nu  lansa o anchetă   în  școală.  Era  mulțumită  că  fetița  ei era  teafără.
     Ana se  îndreaptă  într-o după amiază către strada  care  ducea  spre  părul  cu  fructe dulci, bătea vântul, perele  văratice  abia   se  copseseră în  părul  din  curtea  vecinului ,  câteva  crengi  erau îndreptate  către  stradă.  De acolo  copiii  strângeau pere când generosul vânt se  oferea  să le  culeagă pentru  ei.  Alteori  mai  aruncau cu  pietre  și mai  cădea  câte una,  erau  mulțumiți,  în  grădina  Magdalenei  erau puține  fructe,  un  zarzăre,  un  corcoduș,  prune și vișini. Pașii  ei  încetinesc  la   auzul  înjurăturilor vecinului și  la  nechezatul cailor  din  curtea  lui.

-Cristoșii mă-tii,  nu  mă  asculți  niciodată!..  urletele  lui  se  auzeau  ca  un pumnal  înfipt  în  inima   Anei care  se  apropie  încet  de  gard  și-și  încleștează  mâinile   pe stinghiile  gardului. Privește  speriată la  scena  violentă din  curtea  vecină. Omul cu  o privire  furibundă ridică  biciul  și  lovește  cu  putere  calul  care se  opintește  de  durere  și  se  ridică-n  două  picioare speriat,  necheazatul lui  spintecă norii,  dar  nemiloasa  ființă  lovește   din  nou. Biciul  lasă  urme sângerii  pe  pielea  calului  în a  cărui  ochi  băltea  durerea. Prins  în  laț încerca  să scape  de loviturile  stăpânului parcă  implorând clemență. Ana  simte  cum  o pătrund  șuvoaie  de  sânge înghețat  în  vene,  pe  șira spinării-i trec  fiori  de  teamă, ochii  ei  umezi scapă lacrimi  printre  genele paralizate.  Strânge cu  putere  lemnul  din  gard  ,  tremură ,  parcă-i transformată  în  statuie. Omul lovește  din  nou,  iar  și  iar, calul  se  zvârcolește de  durere,  sângele  tâșnește dintr-un  ochi,  biciul  nemilos   ia atins    minunații  ochi  în  care  Ana  privea  adesea  pe  miriște .  Adora  caii,  uneori  alerga  în  urma  lor fericită,   mânjii se sperieau  și  dădeau  speriați  din  copite  pentru că fetița  încerca să-i  prindă  de  coadă,  să-i  mângâie.  Odată a  primit  și  o  copita-n  abdomen de  la  un  năzdrăvan  pe  care-l alergase.  Iubea  caii.  Acesta  era  un  cal  sur, înalt,  pe  care-l  vedea  adeseori  prins  la  căruță  trăgând  poveri  grele, uneori  asuda  mă  muncind  din  greu.  Ca să-l  poată  privi  din  apropiere  Ana  se  mai  așeza  pe  osia  căruții  încercând  să  se  ferească  de  ochii  nemiloși  ai   stăpânului .Acesta  mai  avea  o iapă   și  un  mânz. Iapa  era  legată  de  un  pom     aproape  de  mânzule  ei.  Privea  și  ea  cu  ochii  îndurerați la   bătaia  încasată de tatăl  mânzului  ei.   Parcă  biciul  se  lovea  de pielea  ei,  încerca  să scape  din legături  parcă  dorind  să-l  ajute  .  Mânzul  ,ca  un  copil  speriat  se băga cu căpușorul  sub  burta  iepei. Omul  lovea  nemilos,  urmele biciului plesneau spinarea   încovoiată  a  calului cu o  putere  demonică. Sufletu Anei  tresară în ritmul  loviturilor  de  bici. Parcă  și  pomii plângeau  de   milă. Omul aruncă  biciul  din  mână  și apucă un  par  din curte  cu  ambele  mâini.

-Să  te  înveți  minte  ,  stai cuminte,   nu  ești  bun  de  nimic..  și…..  iar  lovește  cu putere.  Calul  îngenunchează  cu  capul  aplecat,  nu  mai are  forță  să  necheze, iapa  se ridică-n  două  picioare  nechezând,  mânzul fuge  spre  grajd,  dar omul…..  lovește  din  nou.  Ana  tremură ,nu-și  poate descleșta   mâinile  de  pe  gard.  Soția lui  strigă de  după  gard....

-Hoo  ,nebunule…  l-ai  omorât,  oprește-te….  Nu  vezi  că  nu  mai  mișcă?....  dar nu  se  apropie  nici  ea  , îi  era  frică,  rămăsese  șchioapă în  urma  unei  lovituri  de  cuțit  al soțului  ,  îi atinsese  vena  femurală,  atunci era  să  moară  de  mâna  lui.  Acesta se  oprește  scrâșnind  din  dinți.  Aruncă  bâta  și  pleacă  de  lângă  cal. Soția  lui    se   apropie,  privește   calul  cu  milă,  apoi  încearcă  să-i  oblojească  rănile  cu  o  cârpă.  Era  plin  de  răni  , sângele se închegase pe   spinarea  lui   amestecat  cu sudoarea  sărată. Ana  pleacă  împleticindu-se  spre  casă.

Dinu creştea frumos, un copil isteţ care iubea mult animalele , îşi dorea foarte mult să aibă măcar doi miei. Pe la 13 ani în perioada vacanţei de vară pleacă la stâna unui vecin să muncească . Era bucuros să fie între animale, în sânul naturii şi-a petrecut toată vara. Toamna a venit şi frumosul copilandru-şi aşteaptă răsplata muncii.
-Spune-mi ce vrei să-ţi dau pentru munca ta, vrei bani .... sau îţi dau doi miei?... ştiu că-ţi doreşti asta.
- Vreau să-mi daţi mieii.
Baciul îl ajută pe Dinu să-şi ducă rodul muncii acasă, pune mieii în căruţă şi mână caii spre casa lui. Ajunşi acasă Dinu-şi coboară mieii din căruţă bucuros. Magdalena-şi priveşte fiul cu mândrie, apoi îl ajută să le improvizeze un ţarc în fundul curţii.
Alexandru nu era încântat de ideea de a creşte acei miei, dar acceptă ideea de dragul fiului său.
Cristina , fiica mijlocie a Magdalenei se căsătorise între timp şi se mutase la soţul ei la sute de kilometrii depărtare. Mama strânge câteva lucruri pentru zestrea ei, două perne, o plapumă, câteva prosoape ţesute, atât a putut să facă pentru fata ei pe furiş de soţul ei care nu dorea să-şi ajute fata. Ana dorea să plece la sora ei să se înscrie la liceu în acel oraş. Magdalena pregăteşte cu grijă zestrea fetei mijloci, apoi dezleagă batista în care ascunse-se câţiva bănuţi pentru a plăti biletele de tren .Ana avea 17 ani , era pregătită de drum.
-Te rog să ai grijă de Dinu, când ajungeţi la Petroşani vă rog să mă anunţaţi .
Trenul pleacă din gară ,iar Magdalena-l priveşte cum se îndepărtează, copiii o salută cu mâna, apoi ea rămâne îngndurată pe peronul rece. Pentru câteva minute rămâne nemişcată, apoi se îndepărtează uşor cu lacrimile băltind în ochii ei căprui.
După o săptămână Alexandru este invitat la o nuntă în sat. Nu era pregătit financiar pentru darul de nuntă, dar dorea cu tot dinadinsul să fie prezent. În mintea lui îşi face loc o idee …-Dau mieii…..
Vine duminica, Magdalena se îmbracă frumos pentru a merge la biserică .Avea un batic roşu cu flori mari de ţigaie. În faţa bisericii lumea aştepta alaiul nunţii, frumos ceremonial de întâmpinare. Preotul şi ministranţii pregătiţi şi ei să primească mirii in casa Domnului. Un adevărat ceremonial de întâmpinare. Apar mirii, sunt primiţi şi conduşi în frumoasa biserică spre altarul împodobit cu flori. Magdalena asistă la minunata slujbă de cununie religioasă, apoi pleacă spre casă. Seara se apropie şi Alexandru se primeneşte pentru a pleca la nuntă.
-Hai îmbracă-te, mergem la nuntă….spuse el către soţia lui zâmbind.
-Dar ziceai că nu ai bani, ce punem pe masă când se strigă darul?
-Hai lasă asta, am găsit eu soluţia….
Magdalena-şi ascultă soţul neştiind ce are de gând. Se înfăţişează în faţa cortului fiind întâmpinaţi de miri şi nuntaşi.
-Bine aţi venit!.. Alexandru primeşte cu bucurie paharul de ţuică din mâna mirelui şi-l soarbe dintr-o înghiţitură, apoi este condus către mesele pline de bucate moldoveneşti printre chiuituri şi muzică lăutărească. Toată noaptea se cântă şi se dansează, el nu se lasă mai prejos de meseni şi îmbujorat de aburii alcolului se prinde-n horă. Magdalena-l priveşte de la masă. Noaptea trece şi soseşte şi momentul darului. Alexandru dispare de la masă fără să-i spună Magdalenei unde pleacă. Magdalena se uită îngrijorată-n jur, apare şi soţul ei cu cei doi miei în braţe pe care le oferă ca dar de nuntă. După această ispravă a soţului ei, femeia pleacă supărată către casă. Alexandru cântă şi se împleticeşte pe uliţă,acasă se prăbuşeşte în pat unde adoarme sforăind îngrozitor. Magdalena rămâne trează cu gândul la fiul ei. …
Timpul trece şi Dinu revine după o săptămână acasă. După ce-şi sărută mama se îndreaptă către ţarcul improvizat. Norii negrii se adună pe cer, începe să plouă mărunt. Dinu nu înţelege ce s-a întâmplat cu mieii lui. Îşi îndreaptă privirea îngrijorată către mama lui.
- Unde sunt mieluţii mei?.... ce s-a întâmplat cu ei?... Toate întrebările fiului ei taie-n carne vie , ca loviturile de pumnal. Magdalena-i povesteşte toată isprava soţului ei. Dinu se prăbuşeşte lângă ţarc.. plânge…. Magdalena încearcă să-l încurajeze , dar nu are nici un rezultat. Copilul este răvăşit , nu poate accepta ideea că nu mai are acei miei pe care-i căştigase cu trudă. O lungă perioadă de timp nu le mai vorbeşte părinţilor, nu mai vrea să meargă la şcoală, se afunda în amăraciunea sufletului său. Durerea-i mistuia inima, pe tatăl lui nu-l mai putea privi în ochi, îl ura cu toată fiinţa lui.
Într-o dimineaţă pe când Magdalena încă dormea, Dinu părăseşte casa părintească, are în plasa lui doar câteva hăinuţe şi ceva bănuţi adunaţi pentru a putea pleca.

  (  Ana  Podaru)