se-ascund după icoane în mânăstiri cernite .
Cu aur ,cu podoabe și lumânări plătite
de două babe care, îngenuncheate cer
să li se ierte totul , în jur... numai mister.
De sus se-aude-un clopot ce-a răgușit strigând
pe undeva prin vreme cu vocea tremurând,
doi îngeri trag cortina împleticiți în cruci ,
dar vai ...nu mai au pene, nici aripi , parcă-s prunci,
ce prunci?.... bătrâni de vină își caută veșmântul
sfințit cu puritate ,la zei și-au dat cuvântul
că nu-și vor vinde nimbul la demoni sau la iele,
nici aripi nu vor pierde ,chiar dacă-s foarte grele,
dar i-au uitat sărmanii prin cimitire pline,
sau prin biserici goale ce gem printre ruine.
În turn o cucuvea rotește capul ceas...
la poale doar iertarea pământului rămas,
cer toți ,făcând mătănii... iertare, dar certați
cu cerul, cu măicuța, cu frații,-n frunți pătați
de gheața care curge din lumânări fierbinți
nimeni nu vrea să ierte blestemul de părinți.
Coboară de pe trepte alai de sfinți ce-s nud
și-au dezbrăcat blândețea și-n tunet se ascund
noroi pe la genunchi, mireasmă de tăciune
o pasăre de noapte un cânt la lume spune,
stă agățată-n ramuri de brad și cu o gheară
încearcă să mai stoarcă tămâia , scoarța zbiară,
nu vrea să-și dea ofranda ce se -nălța la zei,
mai bine chihlimbar pe trupuri de femei...
Și cerul se răzbună și-aruncă cu săgeți
de fulgere, de tunet ,spălând cu ploaie vieți,
și plouă, e furtună ...și bradul se despică,
se-aprinde și se crapă ca un pahar de sticlă,
un turn de mânăstire mai fumegă în noapte
ducând spre cer păcatul purificat prin fapte
de doi copii desculți ce-au amuțit de frică
ce plini de puritate întreaga scenă strică...(Ana Podaru)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu