Destin (Drama)... continuare...

     Dinu  creştea frumos,  un  copil  isteţ  care  iubea  mult  animalele , îşi  dorea  foarte  mult  să  aibă  măcar doi  miei.  Pe  la  13   ani în  perioada  vacanţei de  vară  pleacă  la  stâna unui  vecin să muncească  .  Era  bucuros să  fie între   animale, în  sânul  naturii  şi-a  petrecut toată vara.  Toamna  a  venit şi  frumosul  copilandru-şi  aşteaptă  răsplata  muncii.

-Spune-mi  ce vrei  să-ţi  dau  pentru  munca  ta,  vrei  bani .... sau  îţi  dau doi  miei?...  ştiu că-ţi  doreşti  asta.

-  Vreau  să-mi daţi mieii.

Baciul  îl  ajută  pe  Dinu  să-şi ducă rodul  muncii  acasă,  pune  mieii în  căruţă şi   mână  caii  spre  casa lui. Ajunşi  acasă Dinu-şi coboară  mieii  din  căruţă bucuros. Magdalena-şi priveşte  fiul  cu  mândrie,  apoi  îl  ajută  să le  improvizeze  un  ţarc  în fundul  curţii.

Alexandru  nu  era  încântat  de  ideea   de a  creşte  acei  miei,  dar acceptă  ideea  de dragul  fiului   său.

Cristina ,  fiica mijlocie  a Magdalenei  se  căsătorise  între timp  şi se mutase la  soţul  ei la  sute de kilometrii  depărtare. Mama  strânge câteva  lucruri pentru  zestrea  ei,  două  perne,  o  plapumă,  câteva prosoape  ţesute,  atât a  putut să  facă  pentru  fata  ei pe  furiş  de soţul  ei  care  nu  dorea  să-şi  ajute  fata. Ana  dorea  să plece la  sora  ei  să se  înscrie  la liceu  în  acel oraş. Magdalena pregăteşte  cu  grijă  zestrea  fetei  mijloci, apoi  dezleagă  batista  în  care ascunse-se  câţiva bănuţi  pentru  a plăti biletele  de  tren  .Ana  avea 17   ani , era  pregătită  de  drum.

-Te   rog  să  ai  grijă  de Dinu,  când ajungeţi  la Petroşani  vă  rog  să  mă  anunţaţi .

Trenul  pleacă  din  gară  ,iar  Magdalena-l priveşte cum se  îndepărtează,  copiii  o  salută cu  mâna,  apoi ea  rămâne  îngndurată pe  peronul rece. Pentru  câteva minute rămâne  nemişcată,  apoi se  îndepărtează uşor  cu  lacrimile  băltind în  ochii  ei căprui.

După  o  săptămână Alexandru  este  invitat  la  o  nuntă în sat.  Nu  era pregătit  financiar pentru  darul  de  nuntă,  dar  dorea cu  tot  dinadinsul  să  fie  prezent. În mintea  lui îşi  face loc  o  idee …-Dau  mieii…..

Vine  duminica,  Magdalena  se  îmbracă frumos pentru  a  merge  la biserică .Avea  un  batic  roşu  cu  flori  mari  de  ţigaie. În  faţa bisericii  lumea    aştepta  alaiul  nunţii,  frumos  ceremonial  de întâmpinare. Preotul  şi  ministranţii pregătiţi  şi  ei  să primească mirii  in  casa  Domnului.  Un  adevărat  ceremonial  de  întâmpinare.  Apar  mirii,  sunt  primiţi  şi  conduşi  în  frumoasa  biserică  spre  altarul  împodobit  cu  flori.  Magdalena  asistă  la minunata slujbă de  cununie  religioasă,  apoi  pleacă  spre  casă.  Seara  se   apropie  şi  Alexandru  se  primeneşte  pentru  a  pleca  la  nuntă.

-Hai  îmbracă-te,  mergem  la  nuntă….spuse  el către  soţia  lui  zâmbind.

-Dar  ziceai  că  nu ai  bani,  ce  punem  pe  masă  când  se  strigă darul?

-Hai  lasă asta,  am  găsit eu  soluţia….

Magdalena-şi  ascultă  soţul  neştiind  ce  are  de gând. Se  înfăţişează în  faţa cortului  fiind  întâmpinat  de  miri şi  nuntaşi.

-Bine  aţi  venit!..  Alexandru  primeşte  cu  bucurie  paharul  de ţuică  din mâna  mirelui  şi-l soarbe  dintr-o  înghiţitură, apoi  este  condus  către  mesele pline  de  bucate moldoveneşti printre  chiuituri  şi  muzică lăutărească. Toată  noaptea  se   cântă  şi se  dansează,  el  nu  se  lasă  mai  prejos  de  meseni   şi  îmbujorat  de aburii alcolului se  prinde-n  horă. M agdalena-l priveşte de  la  masă. Noaptea  trece şi  soseşte  şi  momentul  darului. Alexandru  dispare de  la  masă  fără  să-i  spună  Magdalenei  unde  pleacă. Magdalena se  uită  îngrijorată-n  jur, apare şi soţul ei  cu cei doi miei  în braţe  pe  care  le  oferă  ca  dar de  nuntă. După  această  ispravă  a  soţului  ei,  femeia pleacă supărată  către  casă. Alexandru  cântă  şi  se  împleticeşte  pe  uliţă.

A  acasă se prăbuşeşte  în pat  unde  adoarme sforăind  îngrozitor. Magdalena  rămâne trează cu  gândul  la  fiul  ei. … 

Timpul  trece  şi Dinu revine  după  o  săptămână  acasă. După  ce-şi sărută mama   se îndreaptă către  ţarcul  improvizat. Norii  negrii  se  adună  pe  cer,  începe să plouă  mărunt. Dinu  nu  înţelege  ce  s-a  întâmplat  cu  mieii  lui. Îşi îndreaptă  privirea îngrijorată către  mama  lui.

-  Unde sunt mieluţii  mei?.... ce  s-a  întâmplat  cu  ei?...  Toate  întrebările  fiului  ei  taie-n carne  vie ,  ca  loviturile  de  pumnal. Magdalena-i  povesteşte  toată  isprava  soţului  ei.  Dinu  se  prăbuşeşte lângă  ţarc..  plânge…. Magdalena  încearcă  să-l  încurajeze ,  dar  nu are  nici un  rezultat. Copilul  este  răvăşit  , nu  poate  accepta  ideea  că  nu  mai  are  acei  miei pe care-i  câştigase cu  trudă. O  lungă   perioadă  de  timp  nu le  mai  vorbeşte  părinţilor, nu  mai  vrea  să  meargă  la  şcoală,  se  afunda- se  în  amăraciunea  sufletului  său. Durerea-i  mistuia inima, pe  tatăl  lui  nu-l  mai  putea  privii  în  ochi,  îl ura  cu  toată fiinţa  lui.

  Într-o  dimineaţă  pe  când  Magdalena încă  dormea,  Dinu  părăseşte casa  părintească,  are  în  plasa  lui  doar  câteva  hăinuţe   şi  ceva  bănuţi adunaţi  pentru a  putea  pleca.

   Plouă mărunt,  Dinu închide  uşa-n urma lui  fără pic de regrete,  se  îndreaptă  către  casa prietenului  care-l  aştepta să  plece  împreună  în  lumea  largă. Amândoi pornesc spre  gară.

-         Avem ceva  bani să  ne  luăm  bilet?...întreabă  Dinu îngrijorat.

-         Nu  luăm  bilet ,  mergem  cu naşu,  vedem  noi, până     la  Sibiu ajungem  noi  cumva.

Trenul   şuieră  în  gară, copiii se  urcă  în  primul  vagon. Stau la  pândă  să  dea  de  urma  naşului. Într+un  târziu apare  şi  omul  cu  chipiul.

-Biletele  la  control! …se   aude din celălalt  vagon. Dinu  şi prietenul  său se  îndreaptă  către vagonul  opus.  Astfel  se  derulează toată  călătoria.

Trenul   ajunge în gara  din  Sibiu,  copiii  coboară . Sunt  debusolaţi şi  îngrijoraţi.

-Acum  ce facem?...  cum ajungem  la  stână?..spune  Dinu…

-  Lasă mă,  nu-ţi  face griji, întrebăm oamenii  locului.

Toată  ziua rătăcesc prin oraş,  dar spre seară se îndreaptă  către o  stână, îndemnaţi  de un bătrân. Negura  pune  stăpânire  pe  dealurile Sibiului, ei merg cu paşi  temători,  nu scot  nici un  cuvânt. Tacerea  nopţii urlă-n mintea  lui  Dinu.

-         Trebuie  să  ne grăbim, altfel  ne  mănâncă  lupii  mă…  spune  prietenul lui Dinu.

 O căruţă-şi  leagănă roţile decalibrate prin hăţişurile drumului trasă de un cal  bătrân.La  hâţuri un cioban  cu  căciula  îndesată pe  urechi. Opreşte lângă  ei.

-         Hoooooo  dihanie, unde mergeţi băieţi?....  calul se opreşte-n faţa  lor….

-         Mergem  la  stâna   din  deal,  am  auzit că    au  nevoie  de  ciobani.

-         Voi ciobani?.....  ha-ha-ha…..  nu  sunteţi  prea  bătrâni  pentru asta?

Dinu –şi  încruntă  privirea şi  răspunde prinzând  curaj.

-Suntem   tineri,  dar  vrem  să muncim.

-Bine  mă băieţi, hai, urcaţi în căruţă, că  vă  mâncă  lupii  până  acolo şi-i păcat  de  pielea  voastră.

Copiii  se urcă  repede-n căruţă şi baciul  loveşte  calul cu  căpăstrul  .

-Diiiiiiiiiiiiiiii  balaure,  hai că  ne  prinde  dimineaţa ,   mişcă  mă……!...  diiiiiiiiiiiiiiii…..Paştele mă-ti de dobitoc….

Calul o ia  la  galop nechezând .  Băieţii se  ţin  speriaţi de marginea căruţei.

Ajung  spre miezul  nopţii la  stână, câinii  se  reped  la  căruţă.  Calul  nechează, se  face  zarvă-n jur, mieii behăie speriaţi.

-         Hai  băieţi  că am ajuns,  jos, băgaţivă-n colibă să vă dea  ciobanu ceva  de­­-ale gurii…

Băieţii se îndreaptă curioşi  spre coliba de la  marginea   pădurii.   Un  cioban  somnoros le deschide   uşa.

-         Ce căutaţi aici bă fătălăilor?...Nu  trebuia  să  fi-ţi  în pat?

-         Taci  Mărine şi dă-le  ceva  de mâncare   că-s  rupţi  de foame, mai ai  ceva?

-         Mai  am fira-ţi  ai  dracu’….apoi le  trânteşte o bucată  de slănină râncedă   şi nişte mămăligă rege.

-         Hai  mâncaţi,  că  mâine  avem  treabă,  spune baciul.Copiii  mănâncă  înghiţind bucăturile  nemestecate,  apoi  sunt îndemnaţi  să doarmă.

-         Băgaţi-vă aici, mâine  văd  unde vă  găsesc  un  loc  să  dormiţi….  Şi  le  arată  un  şopron cu  paie.,  apoi  le  aruncă  nişte  piei   de  oaie  şi  o  şubă….

   O noapte înspăimântătoare pentru  cei  doi  prieteni , vântul  lovea acoperişul şubred  al şopronului,  câinii  lătrau  la  auzul  urletelor  lupilor în  depărtare, oile  tresăreau odată cu  răsuflarea  lor , teama  domnea  în sânul  stânii  .

-         Bă …  dormi?   …..  hai  mă să  plecăm  dracu  acasă,  că ne  mâncă  lupii  aici

şopteşte prietenul  lui  Dinu cu   teama -n  ochii bulbucaţi .

 -Unde  vrei  mă  să  pleci  noaptea, ia  de te culcă  că te  aud  ciobanii şi-i  vai  de  pielea  ta….vedem dimineaţa  ce+m  face.

Spre   dimineaţă vântul   se opreşte ,dar norii   acoperă stelele   ţi  luna  se ascunde  şi  ea după un  nor….S-a speriat  de  fulgerul care-a lovit  stejarul  din  josul  stânii.A căzut  secerat .Crengile  trosneau cuprinse  de  flăcări , frunzele deveniseră scrum intr-o clipă . Tunetul răcneşte creând  larmă în  pădure…şi  norii  se  răzbună ,  e  furtună…..  un  vacarm de  apă  şi foc  înjurul  stejarului.  Copiii  privesc pe  fereastra  de  nailon.

-Vezi  mă?..  dacă  plecam  ne  lua  dracu  acum….  Mai  bine  că  nu suntem în  pădure ..spune  Dinu privindu-şi  prietenul  în  ochi.

-  Ai  avut  dreptate  bă,   mi-a  zis bunica  odată că   a  văzut un  om  trăsnit  de  fulger….

Dimineaţa …  linişte..  parcă  nimic  nu  s-a întâmplat,  cocoşii  cântă, ciobanii  mână   oile din staul . Soarele –şi întinde somnoros  o  rază  către  fereastra  de nailon.

-          Scoală… mă  ….că  vine  baciul….Dinu-şi  trage  prietenul  de flanel.

-         Ce,  ce? ….unde-i lupul, care oaie….  ?....  tu eşti  bă?...lasă-mă  să dorm….

-         Hai  băieţi  că s-o  crăcănat de  ziuă,  hai  că   avem treabă….  Sorele-i sus şi voi  încă  dormiţi?...

      Magdalena oftează privind norii grei ce­-au  năpădit cerul punând stavilă înaintea  razelor  blânde . Soarele  încearcă să-şi trimită solii călduroşi la  fereastra  plină de  muşcate roşii. Dar nimic  şi  nimeni  nu-i  poate  alina  dorul  de  Dinu,  nici  o veste. Privirea  ei  se  contopeşte cu  norii…  un  gri pătrunzător  până în  adâncul  sufletului ei  plăpând…  o noapte  de  coşmar , fără  să pună  geană  pe  geană i-au trecut  prin minte  mii  de gânduri  negre ,  întrebări fără  răspuns  şi  un sentiment de  vină răscolitor….  Trebuia  să fac  ceva , din vina  mea   a  plecat  Dinu….  cine ştie  ce viaţă  are?....  e doar un  copil….unde e copilul  meu?.... Si  plouă…  plouă  cu  lacrimi amare  în  sufletul  ei,  pe  obraji se  rostogolesc  picaturi  fierbinţi  odată  cu picăturile    reci de  ploaie  ce  bat  în fereastră….  Vântul şuieră şi  el la braţ cu suspinul Magdalenei… copacii se   luptă  să-şi  păstreze  frunza –n  ramuri, afară e  urgie, acoperişul  de  carton ars  de  soare  crapă  şi  apa-şi  face  loc printre  grinzile  încovoiate de povara timpului….   Magdalena pune  un   ceaun să   adune picăturile de  ploaie căzute din tavanul tencuit de  mâna  ei,  văruise   cu  trei zile în urmă. Dar parcă nimic  nu  mai  avea  valoare,  nepăsătoare se   îndreaptă din  nou  spre fereastră şi  murmură…

-         Poate  să   cadă  tot,  cerul  , norii peste  mine…  nu-mi pasă…  vreau  doar să-mi vină  băiatul  acasă….

  Acolo unde se  sărută cerul  cu  pământul ,unde  norii  sorb esenţa curcubeului  se  mijeau  zorile….  Razele  virgine-i  mângăie fruntea  lui  Dinu,  roua străluce şi   ea  în  soare asemeni ochilor  lui. O  dimineaţă senină plină  vitalitate. Oile  păşteau nestingherite prin  covorul iarbă deasă ţesută cu  flori  de  câmp.  O  imagine  de poveste . Petre  stătea  tolanit sub  stejar,  cu  un  fir  de iarbă-n  colţul  gurii.

-          Uite bă  un  arici, stă ca  tine  crăcănat  la  soare.

-         Unde  mă?...  ăla  nu-i  arici,  e şopârlă…..

-         Şopârlă eşti tu  bă….   Uite  acolo  lângă  buturuga   aia  plină  de  muşchi….

-         O  fi  bună de mâncat  mă….

-         O   fi  …  dacă  treci  te  ţepii  lui…  da  cred  că te  mănâncă el  pe  tine….  Ha-ha-ha..

Dinu  râde  zgomotos ,  iar  ecoul  îi  răspunde neîntârziat….

-         Hai mă să  mâncăm  ceva  că mor  de  foame, uite  acolo  lângă  izvor….

-         Stai  să merg  după traistă,  am  lăsat-o  acolo-n  deal  într-un  brad…Petre  merge  după

merinde,  Dinu  aşează sumanul aproape  de  marginea  izvorului cu  urechile  ciulite ,  ascultând 

glasul venit  din adâncul munţilor.

-         Auzi  bă ce  spune apa?...  întreabă  băiatul  la   auzul  paşilor  prietenului….

-         Eh,    ce  să  aud mă, numai  tu  auzi  ….   ai  înebunit….răspunde  Petre zâmbind.

-         Bă,  o  fi  de  rău, nu-mi   place  cum  glăsuieşte…..presimt că  nu  e  de bine.

-         Taci mă,  iar  îţi  arde  de  glumă….  Copilul  caută înfometat slana  râncedă din  fundul

traistei. Le-a pus baciul  şi o  ţâră de  caş şi  o  ceapă  lângă  coaja  de mămăligă. Băieţii înfulecă  grăbiţi după ce  Dinu sparge  ceapa  cu o  piatră,  încercă el  cu  pumnul,  da i  se  păru  mai  uţor  aşa….apoi îşi potolesc  setea  cu  apa  de  izvor  băută din  căuşul  palmelor.

-Bun,  am  mâncat ca  spartul,  acum  mi-e  somn  spune  Dinu…  Mă  întind sub  răchita aia,  tu  stai  de  pază,  apoi  te  culci  tu…. şi pleacă trăgând  sumanul  după el  prin  iarbă….

Magdalena se grăbeşte către fântână cu două găleţi în mâini, e dimineaţă, trebuie să ude răsadurile de varză plantate înainte cu o zi. De o săptămână soarele dogoreşte nemilos arzând totul în cale. E secetă. Porumbul şi-a adunat frunza încercând să se apere, un lan de coifuri ce n-au mai crescut de o lună. La poalele firului Magdalena adunase pământul la prima praşilă ,să protejeze rădăcina, să păstreze umiditatea. Din păcate efortul ei anul acesta a fost de prisos.Nici buruienile nu au rezistat razelor fierbinţi. Pamântul însetat trimite rugi câtre cer. Magdalena încearcă să salveze varza, din plantele sădite doar jumătate si-au înfipt bine rădăcinile în solul uscat, celelalte au murit înainte să prindă viaţă. În primăvară muncise mult, curăţase via din grădină şi bolta din curte. Strugurii cu bob mărunt se copseseră timpuriu păstrând doar esenţa gustului de poamă. Frunzele ghemuite în jurul chiorchinilor deveniseră arămii, seva s-a retras la radăcină. O vară crâncenă, la fel ca sufletul Magdalenei care priveşte descumpănită munca ei dusă pe apa sâmbetei. Dar nimic nu poate fi mai dogoritor ca arşiţa dorului din suflet. Gândul la Dinu nu-i dădea pace.
-De-ar veni băiatul meu acasă…. rosteşte cu mâinile-n brâu şi cu baticul legat la spate, apoi prăvale găleata în fântână. Se aude cum greutatea găleţii loveşte fundul fântânii, mâlul se ridică şi apa se tulbură. A secat şi apa din fântână, la fel ca lacrimile ei.
La asfinţit Dinu coboară oile din munte fluierând un cântec vesel. Oile nesătule de iarba uscată prea timpuriu se reped la câmpul de trifoi din apropiere. Dinu aleargă să scoată turma de mioare din câmp. Asmute câinii să-l ajute. Pătru fuge şi el disperat cu bâta întinsă .
-Brrrrrrrrrrrr, ieşi cârlane!….urlă Dinu aruncând cu bâta-n turmă… câinii latră alergând haotic.
- Hai, cârlane, ieşi că friptură te fac!.... Paştele mă-ti de berbec!... te omor cu mâna mea…..dar berbecul tot berbec, se afundă tot mai mult în câmp.
După un effort îndelungat Dinu reuşeşte să scoată oile din trifoi. Răsuflă uşurat, dar îngrijorat priveşte la prăpădul lăsat în urmă.
-Până aici ne-a fost…. rosteşte cu glasul răguşit…. apoi mână turma către stână, unde povesteşte baciului toată păţania mulgând cu patimă una dintre oi.
Dimineaţa porneşte iar la drum tot cu gândul la întâmplarea de cu seară. Ziua a trecut cam greu. Băieţii ocolesc lanul de trifoi ţi îndreaptă turma către marginea prăpastiei. Un loc întunecos pe care ciobanii-l ocoleau. Un fior rece p[trunde-n trupul firav al copilului . Începuse să se întunece, negura se lăsase printre copacii deşi. Pătru mână ca nebunul dând cubâta-n stănga şi-n dreapta. Dinu-n coada turmei. Câinele nicăieri.
- Unde eşti bătrâne?... copilul caută cu privirea printre copacii care parcă-şi întind crengile să-l apuce. Se îndepărtează de turmă fluierând. Se aude un foşnet.
- Tu eşti viteazule?.. hai , la mine…hai , că am rămas în urmă…Foşnetul se apropie, o umbră aleargă către el, în stânga o altă umbră, un alt foşnet. Dinu cuprins de spaimă face cale-ntoarsă . Prea tărziu. Cei doi se apropie cu furie şi-l lovesc fără milă. Dinu cade sub avalanşa loviturilor nemiloase. Încearcă să strige dar unul dintre atacatori îî astupă gura . Celălalt îl loveşte cu o bâtă peste picioare repetând printre dinţi.
- Asta ca să te înveţi să-şi păzeşti oile, derbedeule…Cristoşii mă-tii!.... data viitoare nu mai scapi viu din mâna mea. Câinele-l cautâ pe stăpân. Se aude cum latră prin pădure. Siluetele înfierbântate de furie îl abandonează pe Dinu în pădure rupând-o la fugă. El geme printre frunzele umede încercând zadarnic să se ridice. Copacii îngenunchează la auzul glasului durerii.Totul se învârte-n jurul lui. Viteaz se apropie dând cu botul frunzele la o parte. Îl miroase şi începe să urle ca un lup .
- Du-te după Pătru mă, spuse Dinu pierzându-şi cunoştinţa.Câinele aleargă lătrând . Ajunge din urmă turma şi-l agaţă de suman pe Pătru trâgându-l disperat înapoi.
- Ho …. Ce dracu ai?.. ai înnebunit şi tu?.. unde-i Dinu?... Viteaz aleargă+n jurul lui disperat.
- No hai ,că vin, nu face pe nebunul…. Băiatul îl urmează înspăimântat.
Destin (fragment)Ana Podaru